Câteva poveşti de prin 2016

A fost un an greu şi încărcat, plin cu nenorociri şi descoperiri despre cât de mari sunt nenorocirile; Am încercat, oricum, atât cât am putut, mic, să aducem în faţă oameni, poveşti, probleme, gânduri şi oraşe. Cu speranţa că în noul an o să fac mai mult, sper ca totuşi nici ăsta să nu fi trecut degeaba

Foto-Reportaj. La pas, prin extensiile imobiliare ale Clujului

Noi şi moştenirea

Apel pentru Clujul care mai are (încă) imobile de patrimoniu: “Să nu știrbim orașul tocmai acum, în pragul candidaturii la titlul de Capitala Culturală Europeană!”

Să scapi din Turnul de Fildeş?

Oamenii care “testează” lumea viitorului. Adrian Bot, manager în cercetare: “Închisul în turnul de fildeş te duce la pieire”

 

Să mai fim şi internaţionali

O echipă de la Cluj reprezintă România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia

 

Marele brand din Clujul culural. Până la bani şi proiecte.

Marea “schismă” de la Fabrica de Pensule: centrul s-a rupt între două grupări

 

De Valentine’s Day

O alt fel de zi a iubirii: companie de tango, în bazar pentru o tânără mămică bolnavă de leucemie. “O frumusețe de fată, de o modestie superbă”

 

Ai zice că sunt lucruri logice. Le aşteptăm şi pe la noi

Orașe pentru oameni versus Orașe pentru mașini. Un arhitect danez ne arată cum suntem cu zeci de ani în urmă

 

Aplicaţii terapeutice şi alte minunăţii posibile

FOTO/VIDEO Imprimante care fac alte imprimante şi case + Yoda, lumea virtuală, maşinile fără şofer şi alte “mituri”. Vedere de la TedX Cluj

 

Hai, că se poate! Sau poate că nu…

FOTO Înainte şi După. Cum ar putea arăta Clujul pe malul Canalului Morii: poduri, gradene, spaţii verzi şi hotelul Cristian demolat

 

Pericolele din urbanismul de Cluj

Apartamente “peste” autorizație în Clujul imobiliar. Se aprobă sau nu “intrarea în legalitate”?

 

Să te zbaţi pentru un job, înarmat cu pliante lucioase

Un meseriaş cu leafă mică, un tânăr din Franţa şi o studentă caută loc de muncă la Cluj. Ce au găsit în târgul de job-uri

 

Alte lupte.

Micuţa cu păr auriu tuns aproape băieţeşte intră în camera care e deja plină – au venit în vizită de vineri copii de şcoală. Pe podea, un covor pufos îţi aruncă feţe zâmbitoare, încruntate sau mirate (fiecare „smiley face” are o culoare şi o atitudine), pe un birou mic e pregătit un calculator, pe un perete aşteaptă proiectorul, iar undeva prin colţuri se află instumentele muzicale. Şi, mai ales, aici e pianul. De fapt, nu e tocmai un pian tipic – e un instrument, micuţ şi el, unde clapele au corespondende în buline colorate. Aici, notele muzicale au culori. „Vrei să cânţi?”, o întreabă profesoara Adelina pe frumoasa micuţă de şapte ani, care tocmai a intrat în încăperea de muzică unde o aşteptam cu toţii. Nu se uită la noi. „Nu”, e primul răspuns. Dar apoi se aşază imediat în faţa instrumentului cu buline colorate. „Ce vrei să cântăm?”, întreabă în continuare Adelina. „Dacă vesel se trăieşte”, răspunde copilul. Această celebră piesă e prima alegere a micuţei. Ne aflăm în centrul de zi al Asociaţiei Autism Transilvania, Adelina e cea care ţine orele de terapie prin muzică, iar micuţa care cântă la instumentul cu buline e unul dintre cei 94 de copii care vin săptămânal să înveţe să se descurce într-o lume care, într-un fel, pentru ei e încă ostilă.

FOTO/VIDEO Locul unde muzica are culoare. Vizită în centrul unde copiii cu autism învaţă mai bine lumea

 

Ca să ne nu mai lăudăm sinnguri atât de mult (degeaba)

De ce “Clujul – Silicon Valley” e un mit: schița industriei locale IT, desenată din interiorul industriei

 

 

Despre business, securitate, sistem, administraţie

Start-up din Cluj, cu proiecte cu guvernul din Luxemburg și MIT: „De succes putem povesti după ce ajungem la minim 100 milioane de dolari evaluare sau un exit de câteva milioane”

 

Mari provocări sunt acestea la noi: să fii subaltern, dar să nu fii slugă şi să fii şef, dar să nu te crezi stăpân. În probabil toate domeniile…

Slugi şi stăpâni, în România lui „Vai, dom’ profesor!”

 

Anul acesta s-au scos multe mizerii de sub preş, în Sănătate. Unele ne-au speriat, altele ne-au revoltat.  Ce şanse avem să ne facem bine?

Piaţa Unirii, prea mare pentru tema de protest “Corupţia ucide” în Sănătate

 

Temă grea, de care unii nu se ascund.

O copilă de 10 ani, ascunsă în spatele unui strat gros de machiaj, e forţată să se prostitueze. Nu e doar una, e una din multe. Totul se întâmplă, cel mai adesea în astfel de cazuri, cu ştirea părinţilor. Părinţii ştiu, cei care le exploateză ştiu şi ştiu şi alte sute de oameni care trec, întorcând capul, când văd câte o fată îmbrăcată provocator pe marginea drumului. E trafic de fiinţe umane, e vorba de copii vânduţi şi cumpăraţi pentru sex. E o imagine pe care poţi să o găseşti pe străzile României şi oriunde în lume, în ţări unde sunt ademenite victimele de aici. Acesta este sistemul şi asta e lumea din care Iana Matei încearcă să scoată nişte copii, pentru a le oferi alt viitor. Iana Matei a plecat din România, a studiat psihologia în Australia şi apoi s-a întors acasă. Asta după ce, în cursul unei vizite aici, s-a izbit de indiferenţa cu care erau trataţi copiii abuzaţi. Din 1999, organizaţia pe care a înfiinţat-o, Reaching Out România, a lucrat cu victime ale traficului de persoane.

“Casă” nouă pentru recuperarea copiilor vânduţi ai României. Iana Matei, Reaching Out: “Eu nu am văzut până la Cluj copil exploatat la vârsta de 10 ani în industria sexului”

 

Cei mai mici dintre cinefili

Cum creşte noua generaţie a Clujului cinefil: incursiune în palatul EducaTIFF

 

Casă altfel

Povestea casei cu păpuşi şi motociclete, în vila de pe Racoviţă care se deschide pentru artişti

 

De „dincolo”

Reportaj. Pe drumuri, la vecini – malul Dunării, cu “lumini” de rock

 

Să tot ieşi în stradă, că motive sunt

FOTO/VIDEO Protest şi la Cluj împotriva parlamentarilor şi a recentelor decizii din Parlament: “În două zile oamenii ăştia ne-au plesnit de patru ori”

 

În casele altora

FOTO/ VIDEO Vizită pe la casele care “trăiesc” cu vedere spre apă

 

Calculatoare şi psihologie

Cercetătoarea româncă premiată de Obama care a lansat un premiu la Cluj: “Cercetătorii din România trebuie să fie încurajaţi mai mult, fiindcă le e mult mai greu”

 

Cum am aflat că „sky is the limit” e, pentru unii, doar o frază

Românca de la NASA, care lucrează la “democratizarea spațiului”: “Faptul că lucrez în programul spaţial mi-a oferit provocarea de a gândi despre Pământ ca fiind singura casă printre stele”

 

Bunicii

Ce facem pentru bătrânii noștri? Belgienii merg pe bicicletă pentru vârstnici români

 

Actor, cu pasiune, despre film şi viaţă.

Ce afli despre film după un dialog public – actor. Vlad Ivanov, la proiecţia filmului Câini, de la Cluj: “E foarte bine că nu ştim unele lucruri, că ne închipuim ceva, e mult mai frumos sau mai îngrozitor ce ne închipuim noi ca spectatori”

 

Impresii, din lupte

Voluntari printre refugiați. Cu ce impresii s-au întors acasă românii care au lucrat printre corturile de pe țărmul grecesc

 

Tot despre luptă

FOTO/VIDEO Păpuşile din nuci şi “economia socială”: descoperiri dintr-un târg cu ONG-uri care lucrează pentru defavorizaţi

 

Şi un proiect la care cineva a muncit mult 🙂 Despre artă, negociere, salvare (poate). O parte dintre lucrări sunt realizate într-o perioadă cruntă pentru spiritul aritstic: în nişte ani în care, de pildă, un zâmbet desenat pe faţa unui muncitor de tablou trebuia să dispară, fiindcă relaxarea în muncă nu corespundea ideologiei. E unul dintre exemplele pe care le puteţi găsi în catalogul expoziţiei. Cum se salvează artiştii într-o astfel de lume? Asta e, probabil, temă de reflecţie pentru o generaţie care e obişnuită să vadă orice oriunde, inclusiv mesaje anti-sistem pe zidurile oraşelor şi în care cenzura se manifestă altfel.

Vederi din Epoca de Aur: cum au ales artiştii să se salveze pe “sens interzis”

 

Unul dintre proiectele la care a lucrat arhiteactul englez David Cash e un spital de copii. Din acelea care arată „ca în filme”. Povestea despre cum a văzut reactia micuţilor bolnavi când aceştia tocmai au fost transferaţi în locul nou, cel care ar putea să le facă viaţa mai bună sau chiar să îi salveze. Despre „minunarea” de pe feţele lor. Mai povestea şi despre urbanism şi arhitectură, dar am început cu asta, pentru că, până la urmă, totul e despre oameni. Sau aşa ar trebui să fie.

David Cash, arhitect din Marea Britanie, în dialog la Cluj despre “inima” oraşului: cu centre comerciale, spaţii publice şi protejarea clădirilor-simbol

 

Să vedem ce au (am) făcut

Atunci și acum: cum s-a schimbat “fața” Clujului în anii recenți. O listă de 11 proiecte, cu imagini de “Înainte” și “După”

 

Ceva frumos şi ignorat. Într-o carte a lui Alessandro Baricco, scriitor care a trecut recent şi pe la Cluj, personajul italianului e un scriitor care decide să nu mai scrie. Şi apoi apare o revelaţie şi îşi dă seama ce vrea să facă de aici încolo: să scrie portrete. Da: să le scrie. Dacă ar fi un personaj al unui scriitor, probabil brazilianul Renato Borghetti – acordeonist ar face ceva similar. Ar amesteca, adică, în mod spectaculos artele. Privit un pic alt fel, din alt unghi, acordeonul său pare o maşină de scris. O maşină de scris întoarsă, unde tastele sunt clape. Şi mai mult: pare să cânte poveşti sau scene de film.

FOTO/VIDEO Brazilienii care au înfiinţat o “fabrică de muzică”, în spectacol pe scenă la Cluj

 

Comunismul a distrus multe. Şi câteodată îţi dai seama cum noi putem să distrugem şi mai mult, în continuare.

FOTO Cum arătau, la începuturi, “cartierele-model” ale Clujului

 

Pentru copiii mai puţin norocoşi, o mână de ajutor

Viața de ONG: povești pentru micuții din spitale, pachete pentru refugiații din Grecia. O asociație clujeană, premiată pentru implicare socială

 

Despre ştirile false care ne invadează. În holul larg al hotelului în care stă la Cluj e inconfundabil. „Arată ca Merlin”, îți zisese cineva după ce l-a remarcat într-o poză. Îţi aminteşti sloganul care însoţeşte afişul documentarului: „It’s a fool who thinks he can’t be fool”. Sunteţi invitaţi, deci, să verficiaţi informaţiile din mai multe surse şi să puneţi totul la îndoială. Inclusiv acest interviu. Mai ales că, în mijlocul discuţiei, poate să îţi trântească senin: “Nu sunt Joey Skaggs”.

Vedere din lumea păcălelilor. Joey Skaggs, artistul “farsor”: “Suntem dispuşi să suspendăm gândirea critică pentru ceva ce ne-am dori să credem”

 

Mă uit pe fereastră şi aştept ca autobuzul să pornească, ca de fiecare dată când se aud uşile închizându-se. „Sper că nu vă deranjează”, îmi zice cineva. Mă întorc spre doamna care tocmai se aşezase în faţa mea, cu băiatul alături. Să mă deranjeze? Nu înţeleg, iniţial, de unde a căzut întrebarea, fiindcă nu mă deranjase nimeni cu nimic. „Uneori se uită aşa la oameni, îi studiază. O doamnă mi-a zis o dată că nu ar trebui să îl mai aduc cu autobuzul. De parcă dacă are sindromul şi arată altfel trebuie să îl ţin în casă sau ce să fac?”, explică vocea resemnată. Alături de ea, băiatul urmăreşte conversaţia sau îşi pierde interesul, la fel cum urmăreşte desigur orice copil conversaţia părintelui de lângă el. „Sindromul” înseamnă că băiatul vede lumea prin ochii „în apus de soare”. „Ochi în apus de soare”. Aşa se descrie într-o prezentare sindromul Down, o afecţiune genetică (nu o boală) – o modificare cromozomială, apărută în timpul concepţiei, prezentă întreaga viaţă, ce nu poate fi vindecată. Despre ei şi o frază care m-a lăsat fără răspuns.

Despre urcuş în lumea sindromului “care coboară”. Cum s-a născut la Cluj o întreprindere socială pentru tineri cu sindrom Down

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s