Familia destrămată

Aşteptam avionul pentru scurta plecare (de vacanţă) din ţară şi, ca să îl găsesc, urmăream tabela electronică din aeroport. Alături, o doamnă îşi păzea valiza uriaşă şi poşeta ceva mai mică, venea spre tabelă şi se îndrepta din nou spre banchetă, dar era prea agitată ca să se aşeze. În sfârşit, îndrăzneşte şi întreabă: „Unde plecaţi?”. Ea aştepta zborul spre Italia. Era prima ei călătorie cu avionul şi, de aici, nervozitatea. Nu prea ştia procedurile, aşa că voia să găsească pe cineva care merge spre aceeaşi destinaţie, ca să înveţe cum stă treaba. Pleca în Italia, la muncă. „Am tot mers pe câteva luni şi am venit înapoi, de câţiva ani. Aş fi vrut să nu mă mai duc, să mă stabilesc acasă, dar… ştiţi cum sunt pensiile…” Doamna era pensionară şi nu îşi permitea să fie pensionară acasă, în România. „Fiică-mea (rămasă acasă, în ţară) m-a sunat acuma să mă întrebe dacă mai am emoţii cu drumul. I-am zis că acum am şi mai mari emoţii”, ne împărtăşeşte ea, despre anticiparea primei experienţe cu avionul. Până acum, făcuse o mulţime de drumuri, cu autocarul. Ani de zile, dus-întors, cu autocarul. Două zile de osteneală pe drum, pentru încă câteva luni de osteneală – o pensionară îngrijind vârstnici, în Italia. „De data asta încă e bine. Merg la o doamnă pe care o ştiu, e în regulă, se mai descurcă, nu e imobilizată la pat. Cu cei imobilizaţi e foarte greu”. Ne-am despărţit pe aeroport în Bari – ea aştepta maşina care să o ducă la muncă.
La doar câteva zile distanţă, după o scurtă excursie spre o localitate de poveste ridicată nu departe de Bari – Alberobello, cu un cartier de case „de pitici” – ghid de drum pe tren ne-a fost o altă româncă. Văduvă, cu un fiu acasă, în România, şi cu o fiică în Spania, doamna lucra acum într-un hotel în localitatea turistică. Şi ea plecase tot pentru muncă. Era de peste 10 ani în Italia, zicea că se descurcă cât de cât bine, dar că se simte tare singură. Se emoţionase că ne văzuse pe noi doi, împreună, pe o bancă în gară, vorbind româneşte. Ne-a mai zis o dată că e greu să fii singur. Planul era ca, de la anul, să se întoarcă acasă, în Moldova, să ajute la creşterea nepoţilor.
Imediat ce am ajuns în Italia, deschizând internetul, am dat peste poveste asta tare tristă a unui pantofar din Grigorescu, scrisă de colegul Cătălin Suciu – https://goo.gl/E1Ez13 . Soţia pantofarului din reportaj plecase de ani de zile, tot în Italia. La muncă, pentru un viitor mai bun. Acolo a făcut un atac cerebral şi a intrat în comă. Soţul rămas acasă încerca să adune bănuţi, să poată să meargă să o vadă.
În aceeaşi zi, deschizând internetul, în concediu în Italia, am aflat că acasă tocmai se anunţa „referendumul pentru familia tradiţională”.
Eu am pe cineva drag din familie plecat din ţară, am o mulţime de foşti colegi şi prieteni plecaţi, am prieteni care au prieteni şi oameni iubiţi, plecaţi din ţară. Nu ştiu dacă a rămas vreun român care să nu aibă dincolo de graniţe pe cineva din familie ori pe vreun alt om drag, foarte apropiat.
M-am gândit aşa, în contextul ăsta, că s-ar putea ca la noi asta să fie Familia Tradiţională. Familia destrămată.
Iar pentru aşa ceva nu se poate vota…

Ca să nu ne întristăm prea tare, mai las aici o definiţe a familiei tradiţionale, care îmi pare foarte exactă:

Adevărata definiţie a familiei: Un grup de persoane care deţin împreună o pungă plină cu pungi

 

 

Reclame

Traiul în Oraşul Imobiliar

Treceam recent prin Bună Ziua, printre aglomeraţiile de blocuri şi bloculeţe puse unul lângă altul şi constatam că pe fiecare petec de teren rămas între blocuri cineva s-a străduit să facă în aşa fel încât să mai încapă un bloc. Mai mic, mai mare, mai alungit, mai lat, mai oricum, dar să încapă încă unul. Mă gândeam aşa… cum s-a ratat şansa de a se constitui aici un cartier adevărat, cu apartamente cu panoramă şi spaţii publice. Numai că Bună Ziua nu e singurul exemplu. Şi eu locuiesc într-o „extensie” a Clujului, nu am vreun parc pe aproape, iar în proiectul de „centru de cartier” de alături nu a apărut niciun amărât de magazinaş, fiindcă a fost mult mai convenabil ca la parter de bloc să se facă o altă afacere. Oricum, mi-am dat seama că, de fapt, nu cred că ştiu un proiect nou în Cluj, care să fie aşa… cum să zic? de dat exemplu. Unul realizat pe o suprafaţă decentă, cu apartamente decente, care să beneficieze de condiţii decente de trai: spaţii verzi, locuri de joacă adevărate, acces la spaţii publice, la servicii şi transport în comun, unul în care să nu ai vecinii la distanţă de un deget şi în care să ai şi trotuare pe stradă. Adică un proiect frumos, decent, cu tot ce trebuie pentru un trai normal. Nu un trai de lux. Ceva (mai zic a suta oară cuvântul ăsta) decent. Nu spun că nu sunt proiecte de calitate în oraş. Sigur sunt. Dar mă refer acum la ceva mai mult decât ceea ce ţine strict de dezvoltator sau strict de administraţie sau strict de locuitori. Mă refer la ceva ce ţine de toţi ăştia, de toţi factorii care au de-a face cu traiul în oraş, la proiecte de calitate, care să beneficieze şi de un context bun. Adică, dacă tot trăim în acest „rai imobiliar” (în care media preţurilor cerute a trecut de 1500 euro/mp), plin de „residence”-uri şi de ansambluri cu denumiri care se termină cu „park”, avem proiecte noi cu adevărat de dat ca exemple? Nu e o întrebare retorică şi nu încerc să dau vina pe cineva pentru situaţie. Întreb pe bune: ştiţi, în Cluj-Napoca, proiecte imobiliare (de locuinţe) de dat exemplu cu „aşa da”? Şi nu mă refer aici la câte o casă frumoasă, bună de pus în lista premiilor de Arhitectură. Ci la proiecte de locuinţe colective, cu tot ce trebuie. Şi care să fie şi puse în practică, fiindcă machete şi randări faine am văzut şi eu destule.
Ştiţi? Am putea face o listă cu aşa ceva? Să adunăm nişte exemple de „aşa da”? Şi ce înseamnă pentru voi un proiect rezidenţial „aşa da”?

Olimpienii

La Olimpiada Internaţională de Matematică, în faţa a sute de tineri concurenţi, Ciprian Manolescu, proaspăt Doctor Honoris Causa al UBB, începe o conferinţă despre teoria nodurilor. Manolescu e triplu medaliat cu aur la olimpiadă şi e acum profesor la UCLA. La un moment dat, tehnologia dă greş şi profesorul rămâne fără prezentarea de pe ecran. Aplauze! Copiii aplaudă în sală (cu entuziasm de final de conferință), Manolescu râde şi el, alături de ei, dar îi asigură că nu, prezentarea nu s-a terminat. Copiii matematicieni au umor. Au umor şi sunt obosiţi. În sală, un olimpic luptă cu un cub rubik, mai încolo un licean roşcat (aş fi zis că e irlandez, dar aflu că e cu echipa Italiei 🙂 ) stă alături de un alt coleg olimpic care poartă pe cap acoperământ din lumea islamică. Prezentarea reîncepe, urmează alte informaţii. În amfiteatru, de undeva, apare o vidră! O vidră de pluş. Unul dintre olimpici o adoptă rapid şi şi-o pune peste fes. Altcineva a deschis, în faţă, un laptop mic și întrezărim rezultatele celuilalt Mondial, cel de fotbal. Între timp, de pe scenă curg încontinuu informații și teoreme. Iar la final e rândul întrebărilor din public. Și tinerii intervin fără prea multe ezitări. Aş fi zis că, de fapt, nimeni nu a prea ascultat nimic şi, cumva, îi înţeleg – abia au scăpat de încă un „examen” greu, e seară şi sunt osteniţi. Dar nu. O întrebare, încă una. Şi încă una. După două zile de concurs, încă una pe drumuri de excursie, sosiţi în oraş la ora 5, la o conferinţă, copiii sunt încă prezenţi aici, de-adevăratelea, şi sunt alerţi. Au fost atenţi! Părea că, laolaltă, formează un fel de clasă obişnuită (ceva mai mare, desigur) de elevi nerăbdători, obosiţi după o zi de drumuri, care își găsesc ocupații și abia așteaptă să se termine ora. Dar nu… încă o întrebare. Și încă una. Când Manolescu e nevoit să închidă sesiunea, pentru că mai urmează un vorbitor, în sală mai erau cel puţin trei mâini ridicate şi multe întrebări.

Sunt serioşi şi îşi fac evaluări serioase, îţi spun clar dacă au fost mai buni sau mai puţin buni decât anul trecut, sunt dezamăgiţi dacă li se pare că nu au evoluat şi încântaţi dacă şi-au atins aşteptările. Unii dintre ei sunt amuzanţi şi prietenoşi, alţii dezamăgiţi şi reţinuţi, unii sunt sociabili şi zâmbitori, alţii timizi sau poate chiar sceptici. Unii te-ar evita bucuroşi (nu sunt obişnuiţi cu ziarişti şi nici nu ar vrea să fie), alţii împărtăşesc încântaţi experienţa de aici (cu bune sau cu dezamăgiri).

Nu mi-am dat seama dacă sunt conştienţi de cum îi privim noi, cei din afara cercului lor, fiindcă mi se părea că ei de fapt se compară doar cu ceilalţi olimpici. E greu să te crezi prea bun, când ai luat o menţiune şi alţii au luat aur. Copiii ăştia (olimpici!) sunt adesea dezamăgiţi de ei înşişi. Consideră că nu au făcut destul. La nivelul ăsta, nu te mai compari cu ceilalţi colegi de clasă, ci cu olimpicii internaţionali. Şi cumva e bine aşa. E sănătos. În lumea asta plină de auto-suficienţă, de deştepţi auto-proclamaţi, de emfatici şi de importanţi, de oameni care promit fără să facă nimic, de lăudăroşi şi de personaje care nu îşi dau seama de propriile limite. Tinerii ăştia (sau cei mai mulţi dintre ei) par să aspire la mai mult; nu se laudă fiindcă-s mai buni decât colegii lor de clasă sau decât noi, ăştia fără medalii. E o impresie personală.
Faini copiii ăştia, chiar faini…

Câteva bucăți din gândurile/ zicerile lor:

Andreas, mezinul echipei Norvegiei: „cred că am devenit mai bun, în ultimul an, cred că a fost mai uşor pentru mine, din acest punct de vedere; dar nu m-am descurcat prea bine în prima zi, aşa că mă aştept ca scorul să fie cam la fel ca anul trecut” . „Voi veni şi la anul. O să mă străduiesc pentru rezultate mai bune”

„Mă aştept la un scor mai mic la această ediție. Cred că am fost mai puţin pregătită, poate nu m-am pregătit cât ar fi trebuit”

„Competiţia a fost minunată”, spune Renat, din Arabia Saudită, menţionând că se pregăteşte pentru asta de şase ani. „Am mai fost la alte competiţii internaţionale, dar nu la IMO”, precizează tânăra. „Competiţia a fost la nivelul aşteptărilor mele, m-am descurcat foarte bine, zic eu. Am găsit că problemele au fost foarte interesante, iar asta e ceea ce contează. Sper la o medalie”.

„Participanţi din alte ţări, din USA, de exemplu, ne spuneau că au început să se pregătească (de olimpiade) de când aveau 9 ani. Noi… de anul trecut. La noi nu se încurajează atât de mult Ştiinţele şi Matematica”, spune Anis, care vine din Algeria.

Întrebare pentru Antonie, olimpic român ce urmează să studieze la Oxford, în contextul „ne pleacă valorile”: te vezi făcând ceva de performanţă aici, în România, cândva? „Chiar mă văd cândva întorcându-mă aici. Mă gândesc că e bine ca înainte de asta să îmi ating potenţialul și în străinătate. Dacă oi avea aşa ceva – potenţial”, spune tânărul participant la o olimpiadă internațională de matematică. „Aș vrea să fac tot ce pot acolo, apoi să mă întorc să ajut şi aici. Ca să fac ceva util aici, ar trebui să pot să fac ceva util aici, dar ca să pot face asta, trebuie mai întâi să adun”

 

Un reportaj cu ei aici:

https://actualdecluj.ro/reportaj-printre-tinerii-olimpieni-ai-matematicii/

Sursa foto: IMO 2018

Cum am trăit lecția londoneză de spațiu public, stând la o cafea

 

„Nu știm mai nimic despre spații publice”. Ăsta a fost gândul care se tot repeta, în timp ce stăteam pe o băncuță în fața Tate Modern. London. „Nu știm nimic, de fapt, despre spații publice”. Treptat, am mai nuanțat gândul, spunându-mi că poate știm sau învățăm, măcar, ori că suntem la început și încă e de luptat cu administrația și oamenii care abia acum încep să priceapă ce fac spațiile publice dintr-un oraș. Sigur, Londra e o metropolă aglomerată și înțesată de mașini, dar are și artere largi, și trotuare generoase, și parcuri ce par infinite. Revenint la Tate. E aici o piațetă generoasă, mărginită de copaci și cu vedere la râu. Pe mal tocmai s-a instalat un artist ambulant și cântă la chitară și, ceva mai încolo, altcineva face baloane uriașe de săpun, pe care le aleargă toți copiii care trec pe acolo. Un domn însoțește o doamnă în cărucior cu rotile. Cei doi tocmai au ieșit din spațiul muzeului, care are, desigur, acces pentru cărucioare și facilități care să asigure accesul celor cu dizabilități sau a părinților cu copii. De altfel, prin săli dai (nu o dată) de părinți care și-au adus juniorii, în cărucioare, în vizită la expoziții.

 

 

Tate, în sine, e o fostă centrală electrică reconvertită în spațiu de artă, după un proiect al starchitecților elvețieni Herzog & De Meuron. Beneficiarii explicau că au ales aces proiect mai ales datorită faptului că propunerea lor păstra din caracterul original al clădirii.

Iar ceea ce a rezultat e impresionant. Mă feresc, de obicei, de cuvinte mari, dar de data asta corect e să spun că da – m-a impresionat. Nu e așa că „hai să ocupăm o fostă fabrică, să zugrăvim și, poate, să recompartimentăm”. Acolo e un proiect uriaș, integrat, cu spații generoase de expunere și cu o grămadă de alte zone dedicate pentru activități conexe: spații de educație, cafenele, locuri de proiecții și altele și altele. Chiar la intrare, dau de un grup mare de școlari. S-au trântit pe jos și scot de prin rucsacuri ceva ce par a fi caiete de notițe (sau desen). Aflu că, de fapt, cam toate muzeele din Londra au activități și spații dedicate celor mici și învățării, în mod interactiv.

 

 

Urci în turn, la etajul 10 (în lift ai detalii despre spații și activitățile pe care le conțin), îți iei o cafea și ai vedere spre Londra.

 

 

Nu intru în detalii despre nivelul expozițiilor, zic doar că atunci când m-am nimerit eu pe acolo era o expoziție cu lucrări de Picasso (plus, desigur, multe altele). Sunt alții mai competenți în evaluări pe segmentul acesta, las doar o impresie de vizitator. E un spațiu generos și prietenos, pentru oameni. Și pentru artă, desigur, dar așa l-am simțit din primul moment: un loc pentru oameni.

Totuși… ce fain ar fi să ne mai treacă teama asta că dacă nu avem multe, multe parcări și multe drumuri pentru mașini o să fie dezastru. Și să lăsăm mai mult loc pentru oameni. Și dacă am face reconversii de-adevăratelea…

Cum navighezi în marea de coach-i, „vindecători”, specialiști şi influenceri?

 

Nu ştiu voi ce ziceţi, dar eu observ că  în ultima vreme, parcă mai mult ca oricând, imediat ce deschizi poarta lumii virtuale, primeşti zeci de oferte care promit să îţi uşureze viaţa. Pe e-mail, prin reclame, de la diverse site-uri şi mai ales pe Facebook curg râuri de veşti îmbucurătoare – mai în fiecare zi am pe yahoo câte un mail de la un „dr.” care anunţă dieta senzaţională de o săptămână prin care slăbeşti 7 kg, în colţuri pe la site-uri de ştiri (!) se strecoară reclame ce zic că plante minune vindecă diabetul în 3 zile şi să nu mai vorbim de coach-i şi terapeuţi… Care sunt peste tot. Multe, multe workshop-uri, conferinţe, traininguri şi sesiuni promit să te vindece de orice, să te înveţe rapid să fii antreprenor, milionar sau, pur şi simplu, să fii fericit în 7 paşi. Simpli.

Desigur că să înveţi mereu e treabă admirabilă, să vrei să te perfecţionezi e ideal şi e de-a dreptul minunat să fii dispus ca, deşi ai deja un job, să te apuci să aprofundezi un alt domeniu. Sunt multe conferinţe utile, cu oameni profesionişti, multe workshopuri din care înveţi ceva. Asta e drept. Dar apoi mai sunt şi celelalte reuniuni: cu unii care vând fără discernământ promisiuni de „vindecări” miraculoase, cu unii care îţi propun să te înveţe să fii antreprenor, fără ca ei să fi avut vreodată un business de succes, care îţi iau bani ca să îţi spună nimicuri sau să toarne sloganuri, sunt unii care vor să devină vedete după ce îţi cer taxă de participare ca să îţi spună să fii tu însuţi sau să îţi recomande ca, dacă ai eşuat o dată, să nu te opreşti din încercări. E inflaţie de „specialişti”. Sunt atât de mulţi, încât nu mai ştii unde sunt profesioniştii adevăraţi. E plin internetul de „specialişti” în orice.

De luni întregi trecem prin scandalul cu legile Justiţiei şi ai impresia că toţi sunt specialişti în Drept. Am fost săptămâni în şir la proteste, am admirat mobilizarea, m-am bucurat că oamenii se arată interesaţi de ceea ce se întâmplă în societate, dar trebuie spus şi asta: între miile de participanţi la protest s-au aflat şi unii care nici măcar nu citiseră legile pe care au venit să le conteste. E absolut legitim să fii revoltat, dar, pentru asta, cred eu că trebuie să fii în primul rând informat. Şi chiar informat fiind, trebuie să admiţi că nu eşti specialist în Drept şi să fii dispus să îi asculţi pe cei care şi-au ales această profesie.

E plină ţara de „specialişti” în construcţii, arhitectură şi urbanism. Orice vecin îşi poate da acum cu părerea despre cum mai trebuie pus un gard la bloc, o grămadă de proprietari au decis frumos să îşi închidă balcoanele apartamentelor, mari dezvoltatori cred că au ei gusturi mai bune decât arhitecţii absolvenţi de şcoli lungi, vecinii contestă proiecte legale fiindcă ceva nu le convine, dar lasă altele aberante să se ridice nestingherite. Toată lumea știe unde trebuie făcut un parking, pe unde ar trebui lărgite străzi pentru mașini și, în general, cum să se construiască.

Trăim, apoi, și în Raiul fotografilor. Mulți cred că dacă au un smartphone pot fi fotografi. Ei bine, nu e chiar așa, pentru că și asta e profesia cuiva și fotografiatul înseamnă – culmea! – mai mult decât să apeși un buton ori să atingi un ecran.

Prosperă Instagramul de bloggeri și „influenceri”, care îți vând produse, „ape vii” și programe de lifestyle. Cine sunt ei, de unde au apărut și ce cunoștințe au… asta e deja vag…

Sunt peste tot „specialişti” în Comunicare. Asta deja nici nu mai e atât de greu. E abundenţă de strategi, comunicatori, experţi în branding şi promovare. Toţi ştiu asta.

De când a izbucnit criza refugiaţilor a explodat internetul de păreri despre extremişti şi terorişti, multe lansate de oameni care nu s-au oprit vreodată să citească ceva consistent despre istoriile din lumi îndepărtate sau despre geopolitică.

Dar, dintre toate categoriile de „specialişti” care populează internetul cu teorii, păreri şi opinii neargumentate, cei mai periculoşi îmi par cei care se exprimă pe teritoriul Medicinei. Unii poate chiar îşi permit să facă recomandări nefondate bolnavilor sau aparținătorilor. Aici deja vorbim de vieţi de oameni. Au apărut şi tot apar o mulţime de site-uri obscure, pline de teorii conspiraţioniste, care iau câte o bucată de adevăr, o distorsionează de nu mai seamănă cu realitatea şi ţi-o servesc drept Adevăr. (Despre site-uri de evitat şi verificat, minciuni şi fake news: citeşte şi AICI sau un alt articol AICI) Operează în lumea asta incredibil de mulţi „vindecători”, de adepţi a tot felul de „tratamente alternative”, promotori de „Nouă Medicină Germanică”, curent pe care medicii profesionişti îl declară ca fiind periculos şi care declanşează decizii periculoase şi alte teorii incredibile sau neaprobate de experţi în Sănătate, „terapeuţi” care le promit oamenilor să îi vindece de cancer prin puterea gândurilor bune, prin „chirurgie de lumină” ori printr-o dietă. E plin de șarlatani pe care specialiștii adevărați îi pot identifica rapid ca atare. Întrebați medici profesioniști! Apar „Doctori” pe care nu îi găseşti în lista Colegiului Medicilor, „experţi” pe care comunitatea specialiştilor i-a contestat sau adepţi ai unor controversaţi guru străini, condamnaţi prin ţările lor de origine, care promovează „tratamente” fără studii clinice, fără dovezi solide, fără aprobări. De fapt, te şi întrebi cum pot astfel de personaje să funcționeze, să se promoveze, să țină cursuri, conferințe, tabere etc, deşi răspândesc idei periculoase. E cumva incredibil să existe oameni care să le spună bolnavilor de cancer că se pot vindeca singuri de tumori agresive, fără tratamente de spital, şi să le mai şi ia bani pentru asta. Dacă ai avut vreodată bolnav pe cineva drag, care ţi-e încă alături datorită tratamentelor din spitale şi a medicilor adevărați eşti probabil îngrozit să te gândeşti că altora li se răpeşte şansa asta. Ori că renunţă singuri la ea. Ori că renunţă singuri la ea. Nu sunt expertă în domeniu, nu vreau eu să dau aici sfaturi pe un teritoriu străin, cred cu adevărat că medicii răspund cel mai bine întrebărilor despre sănătate, aşa că la asta vreau să îndemn, încă o dată, de fapt: întrebaţi medici profesionişti! Acestea fiind zise, mai adaug şi că pe mine, una, a început să mă sperie gândul că unii oameni ajung sau sunt convinşi să renunţe la recomandările doctorilor adevăraţi şi la tratamente aprobate, pentru speranţa vindecării prin „miracole”, vândute de indivizi cu CV dubios, care profită de stadiul de disperare în care te poate aduce boala. Sigur, e cumplit să ajungi într-un spital de pe la noi, te-a zguduit cazul HexiPharma sau cel al lui Burnei. Dar de aici și până la a contesta toți medicii e cale lungă. Medicina nu a învins toate bolile, dar a avansat mult în ultimii ani – s-au neutralizat boli care altă dată ucideau pe capete, s-au perfecționat tratamente, a crescut speranța de viața. Sunt medici şi cercetători care petrec ani şi ani pentru studii, care fac cercetări serioase, care aşteaptă aprobări de tratamente şi, în tot timpul ăsta, apare câte un „expert” care vinde teorii neprobate. Şi apoi unii le share-uiesc fără rezerve şi discernămant „teoriile”, dau sfaturi, îşi dau cu părerea pe teme care, de fapt, necesită expertiză solidă. Există, însă, medici care pot fi întrebaţi, există surse serioase de informaţii. Cum proliferează site-uri obscure şi indivizi care îşi permit să dea sfaturi medicale, fiindcă au citit o carte, două pdf-uri şi au văzut 3 filmuleţe pe youtube?  Nefiind experți pe toate domeniile, cred că și putem fi păcăliți ușor. De asta zic: întrebați specialiști! Am văzut chiar lângă mine cum se formează un medic –  câți ani de muncă, ce volume de informații, ce stres, ce responsabilități sunt în spate. Și tocmai de aceea respect şi mai mult această profesie. Vorbesc de medici adevăraţi, nu de promotori de tot felul de „terapii alternative”, nu de „homeopaţi” nerecunoscuţi de cei din profesie, nu de şarlatani.

Dar apoi… trăim în ţara în care o vedetă tv îşi permite să dea sfaturi despre vaccinuri şi să le spună părinţilor cum să abordeze o astfel de temă de importanţă majoră pentru sănătatea publică. Printre perlele recente: a ajuns să spună că o instanță ar fi acceptat că virusul rujeolei nu există; a folosit drept „cârlig” un caz internaţional pe care şi-a permis să îl distorsioneze înfiorător .Apelul lui Raed Arafat e de bun simţ: „Vă rog să vă informați direct din surse credibile și să nu va lăsați induși în eroare, întrucât cazul respectiv este celebru, iar decizia Curții Supreme Germane nu se referă la existența sau nu a virusului, ci la un pariu pus de un antivaccinist”. Nu e singurul caz în care un personaj lansează minciuni şi teorii neverificate, distorsionând realități ori utilizând, pe alocuri, termeni medicali. Cu atât mai mult, nefiind nici noi specialiști, suntem expuși la dezinformări. Știți celebrul caz al teoriei legăturii vaccin-autism, negată de profesioniști de ani de zile, dar folosită încă de anti-vacciniști. Asta, cred, se poate reţine: să căutăm surse bune, să încercăm să ne informăm din surse credibile. Şi, mai ales, să înțelegem că nu degeaba diagnosticurile nu se pun pe net și nici nu ni le punem singuri. Se pot întreba medici. Un medic, doi, trei, mai mulţi. Dar profesionişti. Poți, într-adevăr, să ceri mai multe păreri, dacă una nu te convinge. Decât să accepţi fără ezitări o teorie controversată sau incredibilă lansată pe net și să o urmezi fără rezerve, nu mai bine apelezi la părerea profesioniştilor? Sunt atâţia medici, cu ani grei de studii în spate, sunt cercetători care studiază… de ce să alegi să crezi fără rezerve în ceva ce a apărut pe un site obscur sau o teorie lansată de câte un personaj controversat? Cum să arunci opinii anti-vaccin, că aşa ţi se pare ţie (deşi, cel mai probabil, chiar tu eşti vaccinat)? Cum să recomanzi metode de „autovindecare”, un ceai sau „cristale” ca tratamente pentru boli înfiorătoare? Nu contest importanța gândirii pozitive ori a unei alimentații corecte pe parcursul unui tratament, dar aceste lucruri nu au niciodată cum să țină loc de tratament. În era în care tehnologia evoluează formidabil, în care unii fac cercetări „cutting edge”, noi ne întoarcem la vrăjitorii? Făcusem la un moment dat un interviu cu un cercetător în domeniul biomedical. Povestea cum, student la Medicină fiind, vedea pacienți murind, pentru că Medicina încă nu învinge orice boală, şi s-a descurajat. Ce a făcut? S-a dus acasă și a început să le recomande oamenilor să se roage ori să bea un ceai? Nu. A intrat în lumea cercetării și acum lucrează cu tehnologii avansate pentru a perfecționa tratamente. Da, un proces care necesită ani lungi de muncă și elaborate aprobări de FDA.

Nu spune nimeni să înghițim pe nemestacate orice ni se servește. Dimpotrivă.

Dar…

De ce să nu lăsăm specialiştii să fie specialişti, pe domeniile lor? Sigur, avem, fiecare, dreptul să alegem ce ni se potriveşte, avem dreptul să credem sau să nu credem în ceva, avem dreptul să exprimăm opinii și să ne împărtășim experiențele. Dar să dăm sfaturi pe teme pe care nu le stăpânim? De ce să nu lăsăm experţii să fie experţi? De ce să o lăsăm pe Olivia Steer să decidă cum se face o campanie pe o temă ce ține de sănătatea publică?

Dar, până la urmă, și părerea asta e doar o părere…

2017, în scris. Reportaje şi interviuri din 12 luni

 

Au fost multe momente de tristeţe şi multe de revoltă, în 2017. Am găsit, însă, şi câţiva oameni luminoşi şi câteva lucruri bune.

Ca de obicei, la final de an, adun aici o listă cu câteva dintre articolele la care am lucrat în cele 12 luni. Dacă vi se pare că mai găsiţi o poveste interesantă, e la un click distanţă 🙂

În ordunea cronologică a apariţiilor:

  • Se trăieşte greu, în oraşul de cinci stele

Inițiativa “cuier gratuit” pentru nevoiași. Continuarea

 

  • Încă de la început de an, au măcelărit şi Reforma în Sănătate, cu sprijin şi de la Cluj…

Reforma, față în față cu “vechea gardă” în Sănătate. Ce spun clujenii din comisiile de Sănătate ale Parlamentului despre ordonanța care a zguduit sistemul

 

Am stat ceva în stradă, prin 2017

Credit foto: Mircea Reştea

  • Ce seară, ce noapte, ce maraton, ce lume! Am fost la multe proteste anul acesta, la niciunul nu am simţit energia şi furia din „Marţea Neagră”. Fotografii aici, link spre articolul Live text, tot aici:

FOTO. Cum a fost “Marţea Neagră” la Cluj: imagini de la protestul-maraton din noapte

 

  • „Mi-a făcut plăcere să strig alături de tine”. Cu oamenii de la protestele #Rezist

Oameni din stradă. Ce fac un fost deținut politic și Darth Vader, în aceeași mulțime.

 

  • Ciprian, şofer de “taxi”: “Bine aţi venit în maşina bărboasă! Unde mergem?” / Oana, pasager: „Pe Traian Moşoiu”. Și urmează nişte indicaţii ajutătoare. „Iar acolo este şcoala biblică”. / Ciprian: „Bine de ştiut. Decolăm!”

Oana e o tânără de 31 de ani care îţi vorbeşte cu încredere (şi zâmbind mult) despre planuri de viitor şi schimbare de mentalitate, despre cum ar trebui să ne bucurăm de fiecare nor şi despre cum necazurile te învaţă să te uiţi înspre ceilalţi. Oana tocmai a urcat în maşină în scaun cu rotile. De aceea „taxiul” stătea între ghilimele, în prima frază: pentru că dialogul de mai sus nu e unul purtat, de fapt, într-un taxi. Sau, mai bine zis, nu e vorba de un taxi obişnuit. Am putea spune chiar că e unul neobişnuit, din mai multe puncte de vedere: e o maşină specială, fiindcă ea a intrat în traficul clujean pentru a le da un drept la deplasare unor oameni de-ai noştri care altfel au mai puţine opţiuni. Sunt oameni nevoiași sau cu dizabilităţi, pentru care străzile, trotuarele, taxiurile şi autobuzele, dar şi clădirile Clujului sunt adesea neprietenoase. „Maşina Bărboasă” – „Beard mobile” a fost lansată în trafic de cei de la asociația Beard Brothers ca prim taxi – Comunitar din Cluj-Napoca, „care deserveşte, în regim gratuit, persoanele cu dizabilităţi şi cazurile sociale care au o urgenţă”.

Dar din dar. Povestea “Mașinii Bărboase” care îi duce, gratis, pe clujenii cu dizabilități și pe cei nevoiași

 

  • Nu ştiu ce domină aici: revolta în faţa sistemului sau respectul pentru cei câţiva oameni care luptă

Solidaritate între medicii “respinşi” de sistem. Mesaj de la Cluj, pentru susţinerea neurochirurgilor din Bucureşti: “Sper ca acești oameni valoroși să fie valorizați în țara asta”

 

  • A participat la mai multe concursuri de arhitectură în țară, cu reabilitarea Palatului Cultural din Blaj a făcut înconjurul platformelor din domeniul arhitecturii, iar în urmă cu câteva zile a fost desemnat câștigător al unui prim concurs realizat de primăria Cluj după mulți ani: Turnul Pompierilor. Arhitectul Vlad Sebastian Rusu a vorbit pentru Actualdecluj.ro despre cum s-a “desenat” reabilitarea monumentului, despre restaurarea de case cu istorie, despre necesitatea concursurilor, despre evoluția orașului și arhitectura Clujului interbelic, dar și despre viitoarea generație de arhitecți, pe care o cunoaște fiindcă predă cursuri la Facultatea de Arhitectură din Cluj.

Arhitectul premiat de arhitecți, despre oraș și oameni: “Ne plimbăm prin lume, vedem, observăm, ne place şi când ne întoarcem aici uităm totul şi ne întoarcem la aceleaşi vechi obiceiuri”

 

  • Mesaj

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre ce rămâne după un mandat de șapte luni. “Oamenii nu mai sunt dispuşi să accepte orice, cred că asta se aplică şi în Sănătate şi în Justiţie și în alte domenii”

 

  • Out of this world. La propriu

Interviu. Îndemn către români de la austriacul care lucrează la costumul spaţial pentru Marte: “Consideră că ai putea să ai ceva ce e de interes pentru noi”

 

  • Să îl contrazici pe „Dom Profesor”, când domnului profesor îi cam pasă doar de el şi de privilegiile sistemului.

Cine e studentul de la dezbaterea pentru Reforma în Sănătate, care a stat la masă cu marii profesori din universităţi. Şi i-a înfruntat

 

  • Despre bine şi frumos, cu doamne care luptă din ONG-uri

8 Martie şi primăvara de lângă noi. Celălalt fel de “Mărţişoare”

 

  • Despre viitor

În contratimp: unu din doi copii români riscă să aibă acces numai la job-uri cu valoare adăugată mică

 

  • Din ţara care te lasă să mori cu zile.

„Găseşti chimioterapeuticele X acolo?”

E martie şi un medic român din Franţa a primit, prin colet, mărţişoare de acasă. Mărţişoare şi, la câteva zile distanţă, o veste care îi aminteşte de unul dintre motivele pentru care a plecat din ţară: acasă, bolnavii şi medicii trebuie uneori să lupte ca să supravieţuiască în Sistem. În România lipsesc medicamente vitale în tratamentele oncologice – lipsesc de ani de zile şi, din când în când, criza se acutizează. Acum, de exemplu, a sosit întrebarea: găseşti chimioterapeuticele X în Franţa? E o listă întreagă de nume cu medicamente lipsă. Bolnavii de cancer şi familiile lor sunt, uneori, pe cont propriu. Fiecare face rost de tratament cum poate: poate intervine un medic, o fundaţie, o asociaţie care sună pe la distribuitori, un prieten, o rudă din afara ţării, cineva care a postat anunţ de vânzare, o „reţea”. Fiecare cum poate…

Sistemul de Sănătate “bolnav”: țara care își lasă oamenii să se descurce cum pot în lupta împotriva cancerului. Și un exemplu european: cum își tratează Franța bolnavii oncologici

 

  • Printre nişte oameni care au mai mult curaj decât poţi să îţi imaginezi.

Olimpiada altfel. Cel mai mare eveniment de Ziua Sindromului Down la Cluj: luptele şi bucuriile familiilor

 

  • Multe idei şi, totuşi, o ţară săracă în inovare

Ce mai inventează românii: Umanoidul, Casa Inteligentă, Roboţii din Medicină, tunul de asteroizi şi rujul comestibil. Ce soartă vor avea proiectele, într-o ţară săracă în Inovare?

 

  • O lecţie frumoasă

Cum a dat un economist de talie mondială o lecţie de predare profesorilor de la UBB. Cu Guardiola, Ikea şi Zara

 

  • Mobilă în casă sau o cameră mare, un bloc lunguieţ, alături de care s-au înşiruit în zbor vertical inimioare, un garaj de maşini (pentru opt maşini, colorate), o casă plutitoare şi o alta care are curtea înăuntru. Sunt câteva dintre visele despre case transpuse în desene de copiii de la Pata Rât, în week-end-ul în care comunitatea a fost vizitată de un artist celebru. Suntem lângă rampa de gunoi a Clujului, cu Dan Perjovschi, artistul care a desenat la MoMA şi TATE. Mai sunt prin desene rachete şi castele, copăcei şi multe inimioare. Printre şi în case s-au strecurat oameni şi prinţese. Cum altfel s-ar putea dezvolta o temă a caselor? Şi nu departe de casa cu desene, Clujul are un “zid Perjovschi”, semnat de artistul cu activitate internațională Dan Perjovschi, cel care a desenat la muzeele celebre de artă contemporană din New York sau Londra.

FOTO/VIDEO Viaţă şi GuNoi, la periferia Clujului. Duminica la Pata Rât, cu Dan Perjovschi şi casele din visele copiilor care trăiesc lângă rampa de gunoi

 

  • Să nu ne mai idealizăm în halul ăsta

Iepurii doamnei Gabi de la Capitală sunt urâţi. Dar şi “iepuraşii” noştri de prin Cluj

 

  • Ţara în care te baţi cu sistemul, ca să munceşti… Simona a câştigat

Medicul care a învins sistemul. Dată afară din spital, după un proces cu instituția și susținută de părinții micuților pacienți, medicul pediatru Simona Tătar anunță că se întoarce la muncă

 

  • Altfel de antreprenori.

Antreprenoriat pentru apă potabilă. Un tânăr româno-sirian a lansat un sistem de filtrare a apei, produs la Cluj şi dus până în India şi Madagascar

 

  • Băncile lui Luis. Lecţie despre oameni şi maşini.

La intersecție de străzi, ca să ajungi la clădirea (extinsă) a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, venind dinspre Traian Moșoiu dai de o parcare. Mergând pe trotuar, intri printre maşini. Dacă vor să stea la povești între cursuri ori să își consulte răspunsuri de examene, studenții stau pe trepte, lângă parcare. E doar unul dintre multele exemple din oraș despre cum (nu) se folosește spațiul public. O primă idee înspre altă direcție: la inițiativa unui masterand din Mexic şi cu susţinerea conducerii facultăţii, studenții s-au apucat să pregătească un mic loc de ședere și comunicare – lângă facultate, lângă parcare, cu bănci vechi recuperate din parc.

Luis și băncile dintre maşini. Un masterand mexican şi echipa sa arată că o facultate din Cluj poate să aibă “Mai mult decât o parcare”

 

  • Trudă şi artă

Clujul a văzut la TIFF Planeta Petrila. Studiu de caz: cum salvezi cu artă patrimoniul industrial

 

  • Pe malul apei, Oraşul Atlfel

FOTO/VIDEO. S-au adus bărci pe râul care traversează oraşul. Cum se vede apa, de pe malul Someş Delivery

 

  • Posibil al doilea cel mai mare parc al Clujului. S-ar putea redesena prin concurs de soluţii, dar, până atunci, am ascultat cum şi-l imaginează locuitorii.

FOTO/VIDEO De pus în ramă. Cum îşi văd vecinii Parcul Feroviarilor-înviat

 

  • Oameni care încearcă să facă minuni.

“Taberele sunt gratuite pentru toţi copiii, iar ei ajung acolo printr-o reţea de medici, la recomandarea medicilor. Lucrurile se fac profesionist, iar asta ne-a dat încredere să continuăm cu această campanie. Sunt mulţi copii bolnavi care îşi acceptă greu boala, care se integrează greu şi atunci medicul poate să le recomande o astfel de experienţă, în care învaţă să se sintegreze, să socializeze, să trăiască cu boala; e un loc unde pot să îşi dea şi mai bine seama că boala nu e sfârşitul vieţii”, spune Alpar Katona.

Doi clujeni vor să strângă bani de tabere pentru copii blonavi: 1800 km pe bicicletă şi o escaladare pe Mont Blanc

 

  • Nu în fiecare zi vine în România un “nobelist”. Dar atunci când vine, te poate face să crezi că teoriile din Economie sunt simple, deşi ştii că nu sunt (cu un exemplu în care o mamă împarte un tort) sau că poate exista o realitate în care Donald Trump nu câştigă alegerile şi în care Marine Le Pen are şanse şi mai mici să acceadă la putere. Profesor la Harvard şi laureat al premiului Nobel în Economie, Eric Maskin a fost la Cluj în urmă cu câteva zile – a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Babeş-Bolyai şi a ţinut o prezentare în cadrul conferinţei economiştilor români din diaspora – ERMAS (Economisti Români din Mediul Academic din Străinătate). Printre toate acestea, s-a oprit să răspundă şi la câteva întrebări. Despre crize economice, populism şi sisteme de vot.

Interviu. Economist de Nobel, la Cluj, despre marile riscuri în faţa unei noi crize şi voturi relevante. Prof. Eric Maskin: “Populismul e acum un pericol mai mare decât pieţele financiare”

 

  • Au pornit din România şi acum au ajuns nu doar să studieze, ci şi să producă cercetări şi să predea la universităţi de prima ligă: MIT, Stanford, Columbia, Stochkolm University, Paris – Sorbona, NYU, ca să numim doar câteva. Este vorba despre economişti şi cercetători români din diaspora, care, cel puţin o dată pe an, vin în România să îşi prezinte munca, la o conferinţă ajunsă anul acesta la a 4-a ediţie – ERMAS, unde, luna trecută, li s-a alăturat şi laureatul de Nobel Eric Maskin. Întrebaţi la ediţiile precedente despre cum percep acum sistemul românesc, văzut prin prisma experienţei „de afară”, tinerii cercetători români spuneau, aproape invariabil, că aici se încurajează maculatura în cercetare şi publicarea în reviste anonime, în defavoarea cercetării adevărate. O lume paralelă, despre care se ştia. În 2016, concluziile s-au şi pus pe hârtie, când a apărut un studiu al unui grup format din cercetători care participă şi la organizarea ERMAS: „The Rise for Academic Integrity in Romanian (Domestic) Economic Sciences”. Studiul aduceau câteva concluzii izbitoare despre starea cercetării şi a învăţământului economic din România. Şi din toate concluziile, una a şi făcut atunci mare vâlvă, aici, dar şi în afară: criteriile din sistemul românesc pot fi atât de absurde încât premianţi de Nobel nu ar avea loc să predea aici. La ediţia care a avut loc în iulie la Cluj, Actualdecluj.ro l-a invitat la o discuţie pe unul dintre autorii studiului şi iniţiator de ERMAS, Sebastian Buhai, de la Stockholm University. Despre cercetare aici şi în afară, despre sistemul „bolnav”, despre mediul academic care dă sute de „economişti” şi un domeniu de care depinde starea economică a unei ţări şi despre lupta abia începută de o mână de oameni.

Din grupul economiştilor care au declarat război imposturii în mediul academic din Romania, tara unde premianţi de Nobel nu au loc în Universităţi. Sebastian Buhai, cercetător român la Stockholm: “Vorbim de o lume paralelă, asta e şocant!”

 

  • V-aţi gândit vreodată cui datorează Clujul de azi repere importante din arhitectura oraşului? De exemplu: primele principii ale Pieţei Unirii aşa cum am ajuns să o cunoaştem noi, Conti, Chios-ul din parc, clădirile UTC-N de pe Bariţiu, Catedrala Ortodoxă din centru, Biserica Reformată „cu cocoş”, Colegiul Academic, Palatul Telefoanelor, cartiere-reper de urbanism civilizat în haosul de azi – Gheorgheni şi Grigorescu. Ştiaţi că primul arhitect şef al oraşului nu doar că a proiectat clădiri emblematice, nu doar că a trasat planuri de urbanism, dar a şi dat cu propria casă exemplu de conservare de elemente care altfel s-ar fi pierdut? Ştiţi cine a dat tonul în materie de străzi comerciale? Sau că, odată, locuinţele sociale aveau valoare arhitecturală? Puteţi să aflaţi sau să vă reamintiţi toate acestea în faţa unei expoziţii.. de gard.

FOTO Patru dintre arhitecţii care au dat repere pentru Clujul de ieri, de azi şi de mâine

 

  • După câteva luni de studii economice la Bucureşti, studenta de anul I şi-a dat seama că vrea mai mult de la anii săi universitari. A plecat spre Marea Britanie şi acum – la zece ani distanţă de acel moment – tânăra româncă Ştefania Simion predă la Univerity of Edinburgh şi face cercetări despre impactul pe care studenţii străini îl au în universităţile britanice. Într-o perioadă în care Brexit-ul e temă de îngrijorare în Europa şi veştile despre cum imigranţii aduc efecte negative în economia britanică circulă constant, tânăra româncă ar putea veni cu o altă perspectivă. De ce studenţii străini nu sunt “periculoşi”, ci, dimpotrivă, aduc lucruri bune pentru nativii britanici? Care sunt diferenţele majore în sistemele de Educaţie din România şi UK? Cum se vede România de “afară” şi cum se simt protestele tinerei generaţii? Despre aceste teme (şi altele), Actualdecluj.ro a povestit cu Ştefania Simion, care a ajuns şi la Cluj în această vară, la conferinţa economiştilor români din diaspora – ERMAS (Economisti Români din Mediul Academic din Străinătate).

Economiştii din Diaspora. Tânăra româncă care ar putea să arate de ce nu sunt “periculoşi” străinii din Universităţi, chiar în insula care a respins Uniunea Europeană

 

  • Imaginaţi-vă un astfel de scenariu: clădiri cu până la 20-30 de etaje, cu locuinţe, birouri şi servicii, dar şi mari spaţii verzi alături, zone publice, pieţe şi piste de biciclete, aliniate de-a lungul căii ferate, folosită ca linie de metrou de suprafaţă. Un „downtown” de Cluj, realizat valorificând resursele de infrastructură ale fostei zone industriale din nord şi încurajând arhitectura „prietenoasă” cu mediul. O astfel de propunere se conturează în urma unui studiu realizat la Cluj de echipa biroului de arhitectură RAUM, prezentat în noiembrie, de Ziua Urbanismului, între colegii de breaslă.

Întrebare de la arhitecţi pentru oraşul viitorului: un “downtown” de Cluj, de-a lungul căii ferate?

 

  • Am ieşit să caut un Mega, într-o extensie imobiliară a Clujului şi am găsit un drum fără oameni.

Foto-experiment, prin Clujul extins. Unde sunt oamenii?

 

 

  • „În primul spital, unde am ajus în seara accidentului, din lipsa de pături termice, am fost acoperită cu o pătură de lână, peste arsuri, peste haine topite. A fost dureros să văd că ăsta este modul în care România îşi tratează pacienţii. Aşa că această campanie a bărboşilor e mai mult decât binevenită şi, dacă aş fi putut, mi-aş fi lăsat şi eu barbă în semn de respect pentru ei”. Este mărturia adusă la Cluj de Tedy Ursuleanu, una dintre supravieţuitoarele tragediei de la Colectiv. Aceasta a susţinut campania de strângere de fonduri pentru utilarea Secţiei de arşi de la Cluj şi a participat sâmbătă la un eveniment în oraş, alături de alte zece personalităţi care şi-au împărtăşit experienţele. Sumele strânse din vânzarea biletelor susţin campania Enough is Enough a celor de la Beard Brothers; asta la mai bine de doi ani de la tragedia din clubul bucureştean, timp în care în spitalele româneşti se pare că nu s-a schimbat mare lucru.

Tedy Ursuleanu, supravieţuitoare a tragediei Colectiv, susţine campania Beard Brothers pentru Secţia de Arşi de la Cluj. “Să nu rămâneţi indiferenţi la actele de corupţie pe care le vedeţi!”

 

  • Din arogantul Cluj imobiliar

Project manager la companie care urmăreşte şantierele din România despre piaţa de la Cluj în context naţional: “Preţuri speculative. Alte oraşe devin mai atrăgătoare pentru dezvoltatori, Clujul va avea o concurenţă serioasă”

 

  • De câţiva ani încoace, pentru mine ziua de 1 Decembrie e ziua în care una dintre cele mai dragi persoane din viaţa mea a plecat din ţară. Din multe şi întemeiate motive, printre care încă unul: ca să îmi fie şi mie mai bine. Aşa s-a întâmplat să fie: fix de 1 Decembrie o altă ţară a primit acolo (încă) un medic român. Se întâmplă şi multe lucruri bune pe aici şi, pe alocuri, evoluăm. Sunt aici mulţi oameni deştepţi de care sunt mândră. Oameni talentaţi care creează, care inventează, care muncesc şi care arată peste tot în lume că sunt performanţi. Sunt mulţi oameni buni în jur, care fac minuni pentru alţii şi pe care îi admir.

La mulţi ani, România bună!

 

  • Îmi pare că nu mai e vorba acum despre monarhişti şi ne-monarhişti. Nici despre istorie. Sau nu doar despre asta. E şi despre cât de săraci suntem, despre cât de puţini lideri avem.

Regele a murit. Cât de săraci suntem?

 

  • În jur de 20.000 de persoane lucrează în IT la Cluj, conform cercetării ”Studiul Pieței de IT în Cluj – Analiză Comparativă Națională”, publicat azi. Raportat la populaţia activă a oraşului, asta înseamnă că una din opt persoane activează în sectorul-vedetă. La cifre, Clujul stă bine şi dacă ne uităm la numărul de companii: acesta aproape s-a dublat în cinci ani – de la 794 în 2011, judeţul a ajuns în 2016 la 1.439 de companii active în acest domeniu; adică 10% din totalul înregistrat la nivel național. Acestea sunt o parte din concluziile cu “plus” ale studiului. Nu e totul roz nici măcar în piaţa IT: în continuare, aproximativ 90% din afacerile în domeniu înseamnă outsourcing. Cei din sector spun însă că nu mai e vorba de outsourcing de tip “închiriere de angajaţi”, ci de proiecte mai complexe şi că multe dintre firmele mari folosesc din banii adunaţi din outsourcing pentru a-şi crea departamente de produs şi inovare. Merită menţionat însă şi că 80% din companiile de IT din Cluj aveau în 2016 maxim 1 angajat.

Cifrele industriei momentului de la Cluj: una din 8 persoane active în judeţ lucrează în IT (Studiu)

 

  • Pacient sau aparţinător, din multe dintre spitalele noastre ieşi, adesea, îngrozit de condiţiile înfiorătoare; afli chiar din raportări oficiale că se înregistrează mii de cazuri de infecţii nosocomiale anual, pacienţi cu boli grave nu au acces la medicamente vitale, vorbim de un domeniu al Sănătăţii subfinanţat sau, atunci când e finanţat, de unul din care fondurile se scurg prin diverse metode, aşa că banii nu mai ajung să îmbunătăţească lucrurile pentru pacienţi şi medicii care încearcă totuşi să facă bine. E destul de bizar să te gândeşti la astfel de lucruri în timp ce în jur se fac probe de sunet, urmează colinde, se împart sarmale, într-un loc unde se înşiră decoraţiuni colorate, globuri strălucitoare, căciuli călduroase, pisici zâmbitoare, bufniţe adormite şi reni veseli. Dar, cumva, până la urmă, aşa se întâmplă. La “Casino” e târg cu obiecte numai bune de bucurat un destinatar de cadou, dar târgul vesel are temă grea: o parte din banii strânşi aici prin vânzări vor merge spre renovarea unei secţii de la Clinica de Pediatrie III, explică organizatorii. Este vorba despre minim 40% din preţul afişat pentru fiecare produs.

A fost la Cluj Winter Charity Fair la Casino-ul din Parcul Central. Bărboşii de la Beard Brothers şi “surorile” lor (îi ştiţi – au pus în mişcare taxiul comunitar din oraş şi tocmai au strâns bani ca să ajute la dotarea Secţiei de Arşi de la Cluj) au lansat campania 11, realizată în parteneriat cu Rotaract Cluj-Napoca Visio.

FOTO/VIDEO Cadouri cu tâlc. Târg de Crăciun, pentru renovarea unei secţii de spital de copii din Cluj

 

 

  • A fost o dată ca niciodată… un brăduţ firav şi verde, care locuia, alături de familia sa (tot mai împuţinată), pe un munte românesc (tot mai chel). Brăduţul crescu şi crescu şi crescu. Nu se făcea într-un an cât alţii în şapte, pentru că asta li se întâmplă doar feciorilor de împăraţi şi doar în poveşti. În viaţa reală, şi brazii, şi feciorii de împăraţi au nevoie de ani serioşi ca să se facă mari. Ajunsese cam la vârsta adolescenţei brazilor, în decembrie 2017, când prin marile oraşe din ţară se instalară Târgurile de Crăciun. Veneau sărbătorile, cu tot cu camioanele roşii, decorate cu luminiţe şi Moşi care fac cu ochiul. În oraş apăruse decor feeric de jur împrejur. În pădurea unde locuia brăduţul-adolescent era, în schimb, decor feeric de linişte. Şi apoi nu a mai fost. Un grup de drujbe, eficiente ca ANAF-ul (când trebuie să îţi ia 20 de lei, nu când trebuie să îţi dea) au invadat pădurea. Au tăiat brăduţul adolescent, cu tot cu încă vreo câteva zeci de rude şi i-au dus spre piaţă, ca să avem noi de unde cumpăra pom de Crăciun, pe care să îl aruncăm în ianuarie, cu tot cu ambalajele de bomboane. The end. Sigur, asta e doar o poveste; dar, privind Crăciunul din altă parte, poate nu avem nevoie de brad. Unii au renunţat de mult la tradiţia cu pomul adevărat, alţii chiar vor să răspândească conceptul. În acest sezon, cei de la Urbannect au lansat ateliere de construit “nebrazi”, iar din această săptămână ei se expun în „târg de nebrazi”.

FOTO/VIDEO Reportaj în atelier. De Crăciun fii mai bun: Nebrazii care salvează vieţilile brazilor din păduri

 

  • Muzicieni de Filarmonică vor să meargă în satele clujene, să ducă muzica înspre copii care altfel nu ar avea nicio şansă la aşa ceva. O asociaţie (ajutată de alta) pregăteşte tabără de iarnă pentru copii care fac dializă de trei ori pe săptămână –  aici nişte copii şi tineri a căror viaţă e legată de aparate au şansa să mai uite de necazurile grele ale anilor lor mici. Câţiva tineri actori duc pungi cu portocale şi fundiţe şi, mai ales, împart din timpul lor cu bolnavii din două spitale clujene, prinşi de boală departe de casă şi, în multe cazuri, departe de cei dragi. Niciunul dintre aceste proiecte nu e (doar) despre a dărui de Crăciun – toate sunt deja în derulare sau vor continua şi pe parcursul anului viitor. Iniţiatorii şi susţinătorii lor s-au adunat într-o miercuri seară la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca să vorbească despre ele şi, mai ales, să adune bani ca să le concretizeze şi să le ducă mai departe. A fost a şasea ediţie a unui alt proiect care se repetă de ceva vreme: Sfera Donatorilor din Transilvania (TDS), unde Nişte Oameni strâng, în licitaţii, fonduri pentru câte trei proiecte la fiecare ediţie.

Reportaj. “Sfera” în care se adună bani de dat mai departe: muzică pentru copiii de la sate, tabără pentru tinerii dependenţi de dializă, actori în vizită prin spitale

 

  • “6, 6! Vin studenţii!”. Un grup de tineri ajunge, cu câteva bannere şi strigăte, în Piaţa Unirii şi pe Bulevardul Eroilor. Cei câţiva clujeni din grupul “#Rezist”, care ies în stradă la toate protestele, primesc întăriri şi suflu nou: au venit studenţii.

“6, 6! Vin studenţii!” Protestatarii #Rezist au primit în seara aceasta întăriri, la Cluj: studenţii au ieşit în stradă să protesteze împotriva modificărilor legilor Justiţiei şi a codurilor penale

 

  • Julio şi medicina viitorului. În universul paralel, unde poate că transplanturile se vor putea face fără ca cineva să moară.

Bunicul crede că e doctor. Mama crede că face vase de sânge. Tatăl îl crede un fel de Frankenstein, pentru că lucrează cu cip-uri minuscule ce conţin celule şi ţesuturi. “Tata asta crede: că iau o mică bucăţică din tine şi apoi fac ce vreau din ea: o inimă, un plămân. Îl pun aici şi e viu”, spune Julio, unul dintre cercetătorii care duc mai departe tehnologia „organ on a chip” (organ pe un cip). Julio César Alemán e inginer cu specializare biomedicală la Wake Forest Institute for Regenerative Medicine din Carolina de Nord (SUA), implicat în proiecte inovatoare de creare de organe cu ajutorul tehnologiei 3D. Face parte din echipa doctorului cercetător Anthony Atala,  devenit celebru după ce, la o sesiune TEDx, a făcut o demonstraţie, pe scenă, despre cum se poate crea un prototip în formă de rinichi, cu tehnologie 3D. Julio a fost la Cluj cu ocazia TEDx-ului local, în februarie, şi a povestit cu Actualdecluj.ro despre cum se vede viitorul medicinei din laboratoarele în care se printează semne de viaţă şi vindecare.

Explicat foarte simplist, procesul la care lucrează cercetătorii presupune că, puse în “casa” potrivită, cu conexiunile potrivite, celulele se comportă ca un organ uman, chiar în afara corpului uman. În acest fel, testele şi descoperirile de tratamente se fac mult mai rapid. Şi nu se fac pe oameni. Esenţial în acest proces e reţeaua. Conexiunea. Cercetătorii încearcă să găsească, în acest fel, mai rapid, tratamente mai eficiente, testând şi efecte secundare asupra altor organe.

 

Interviu. Din lumea cercetătorilor care printează organe. Julio Alemán, din SUA la Cluj, despre medicina viitorului: “Vestea bună e că îţi dăm “telecomanda” asupra vieţii tale sau o a doua şansă”

La mulţi ani, România bună!

De câţiva ani încoace, pentru mine ziua de 1 Decembrie e ziua în care una dintre cele mai dragi persoane din viaţa mea a plecat din ţară. Din multe şi întemeiate motive, printre care încă unul: ca să îmi fie şi mie mai bine.

Se întâmplă şi multe lucruri bune pe aici şi, pe alocuri, evoluăm. Sunt mulţi oameni buni în jur, care fac minuni pentru alţii şi pe care îi admir. Sunt mulţi oameni deştepţi de care sunt mândră. Sunt mulţi oameni curajoşi, care vor să schimbe ce nu merge bine şi care înfruntă Sistemul. Dar România e, încă, o ţară în care ies din şcoli copii analfabeţi, în care ne e groază să trecem pragul unui spital (fiindcă în spitalele noastre se moare cu zile), în care jumătate din copii trăiesc în sărăcie sau la pragul ei, în care oameni amărâţi pândesc resturile de mâncare rămase în „food court-ul” de la mall, în care de la groapa de gunoi curge levigat toxic spre Someş, în una dintre „metropolele” ţării, în care grupuri de interese (îşi) fac jocurile, în care cei care respectă reguli nescrise promovează şi îşi rezolvă treburi şi în care şmecheraşii prosperă.

Aşa că asta mi-aş dori de 1 Decembrie: să ne facem şi să avem o ţară la care să merite să te întorci. Acasă.

La mulţi ani, România bună!