Foto-plimbare. Oraş pentru blocuri

Case, blocuri, terenuri virane, terenuri cu urme de verde, câte un petec de grădină, o curte rătăcită, garduri, multe garduri, un firicel de apă înglodat în gunoaie şi rămăşiţe de construcţii, şantiere, alte blocuri. Aşa arată o bucată din „noul Cluj” – o extensie a oraşului, unde mai sunt încă disponibile terenuri construibile.

Poţi să mergi, să mergi şi să tot mergi şi nu dai de o urmă de spaţiu public, de loc unde să te aşezi, ce să mai vorbim de vreun parc, cât de mini? Doar câte un mic „loc de joacă pentru copii”, ceea ce în noile cartiere ale Clujului se traduce printr-o fâşie meschină de teren, între blocuri, cu câte un tobogan şi o hintă. Chiar şi dintre acestea, unele sunt închise cu garduri.

Nu zic că e rău că se fac blocuri. Dimpotrivă. Există cerere, e nevoie de locuinţe. Întrebarea care persistă, însă, de când m-am mutat în Cluj şi, mai ales, de când merg şi pe la şedinţele de Urbanism: de ce nu putem construi decent, civilizat, pentru oameni? Oraşul nu e loc de blocuri. E loc în care trăiesc oameni. Pe lângă locuinţă, oamenii au nevoie şi de verde, şi de o băncuţă, şi de un magazin, şi de un parc, şi de un trotuar. Oraşul nou pare însă mai mult loc de blocuri şi, cel mult, loc de parcat maşini.

 

Urban? Rural? Teren de blocuri?

Ce noroc să ai un firicel de apă în oraş, ce amenajări de spaţii verzi se pot face de-a lungul său! Sau nu.

O bucată mare de teren liber anunţă un posibil viitor şantier.

A apărut, de puţină vreme, o enigmatică staţie de autobus. Fiindcă nimeni nu s-a gândit că cei care aşteaptă ar avea nevoie, poate, să mai şi stea jos câteodată, cetăţenii au luat lucrurile în propriile mâini şi au clădit, improvizat, un mobilier urban:

 

Şi, din nou, şantiere. Unele în pauză, în ciuda avântului imobiliar.

Şi iată şi o stradă nou nouţă! Blocuri mici şi decente, aţi putea zice. Da, şi betoanele perfecte. Dacă imobilele au o retragere de la artera de circulaţie, atunci musai ca în faţa lor să fie locuri de parcare. Chiar şi micul spaţiu verde cruţat e bun, la nevoie, pe post de parking de urgenţă-

Au apărut, totuşi, nişte pomişori. Cam sufocaţi, dar pomişori…

Cu un pic de efort, o stradă de suburbie poate să aibă, totuşi, nişte spaţii verzi. În faţa fiecărui imobil e îngrijit câte un mic petec verde – unii au arbuşti, alţii flori de magnolii, tufişuri şi flori. Dar de văzut le vezi doar dacă reuşeşti să îţi strecori privirea dincolo de invazia de maşini parcate.

Posibil mini-parc? E îngrădit. S-ar putea să fie posibil loc de viitor şantier.

Şi.. ta-daaa! În sfârşit: o retragere de la stradă care nu e ocupată de parcare. O mini-speranţă.

Copacul din poză poate părea semn de primăvară. Dar nu e. E un fake. Era la fel de roz şi în ianuarie.

Oraşul nou se înnoieşte:

Pe undeva a apărut şi o grădiniţă. Asta e o raritate. Într-o zonă populată cu sute de apartamente în anii recenţi, serviciile se lasă încă aşteptate. Dar mai apar. Câte un mic magazin de parter de bloc, un restaurant, un coafor şi, iată, o grădiniţă.

Am intrat în alt peisaj. Dar coniferele sunt, să ştiţi, tot pe aici. O oază. Desigur, nu ai pe unde să te plimbi ori unde să poposeşti.

 

Vedere spre staţiunea pomicolă, acum în proprietatea USAMV. Dincolo de garduri, a rămas o mare resursă de verde pentru săracul cartier Borhanci. Sărac în spaţii publice.

Loc de viitor şantier:

Firicelul de apă se încăpăţânează să reziste. Nu pare să îi pese nimănui. Iar oamenii de la blocuri s-au ascuns dincolo de garduri. Da, în Cluj şi blocurile sunt înconjurate de garduri.

Dacă ai un spaţiu mare între blocuri (lucru tot mai rar), e loc numai bun de parcare. Şi, eventual, de găzduit gunoaiele rătăcite de la tomberoane. De ce nu o parcelă amenajată? Puţină curăţenie, nişte idei deştepte şi intervenţii minime ar putea transforma complet locul. Sau… nu merită? Te gândeşti că toţi oamenii ăştia care locuiesc aici ar vrea ca, după ce ajung acasă, să mai iasă din casă. Au, poate, de plimbat un căţel sau un copil. Au de mers până la Profi. Ceva, orice. Fiindcă, serios, chiar există oameni prin cartier!

Betoane, betoane, frumoasele mele betoane…

Civilizaţia de dincolo de garduri:

Aici, cineva şi-a păstrat bucata de verde. S-a instalat loc de grătar, nişte bănci şi chiar un solar. Loc de grădinărit şi „barbeque”.

Verde a rămas curtea unei mănăstiri.

Dâmburi şi şantiere

Loc de joacă. Nu tocmai foarte atractiv, nu? S-a jucat azi pe aici doar o pisică.

Da, posibil teren de blocuri, între blocuri:

 

Reclame

Oameni, oraşe şi poveşti de prin 2018, în texte

 

Aşa, un mix, pe final de an, revizitând articolele Actual din 2018: reportaje şi interviuri, arhitecţi, IT-işti, medici, artişti, oameni buni şi realităţi dure, oameni deştepţi şi crizele momentului, copii şi oraşe:

Să aveţi un 2019 vesel, generos şi senin!

 

  • Despre oraşele viitorului. Înainte să ajungă la conferinţa unde urma să vorbească despre cum se construieşte şi se renovează în una dintre cele mai admirate capitale europene – Amsterdam, Thomas Offermans a făcut cunoştinţă cu Clujul în cel mai bun mod în care un oaspete nou poate face cunoştinţă cu un oraş: a mers pe jos. De la hotelul unde era cazat la locul conferinţei – Centrul de Interes din fosta zonă industrială (Tehnofrig) – adică aproape cinci kilometri. „Am mers pe jos, fiindcă e singurul mod prin care poţi să „capturezi” un oraş. Încerc să folosesc transportul public şi merg pe jos cât mai mult”, spune arhitectul. Prima impresie care iese la iveală natural, înainte să apucăm să deschidem subiectul: „E un oraş al maşinilor!”, spune, oarecum surprins de proporţie, olandezul.

https://actualdecluj.ro/interviu-un-arhitect-olandez-la-cluj-thomas-offermans-despre-orase-pentru-oameni-poti-castiga-mult-facand-zone-de-parcari-dar-faci-un-oras-mai-bun-daca-gandesti-pe-termen-lung-si-faci-un-parc/

 

  • Cum stă Clujul (/România) la capitolul eHealth? Sistemul sanitar din Romania este caracterizat prin „finanţare scăzută şi utilizarea ineficientă a resurselor publice, cu cele mai scăzute cheltuieli pe cap de locuitor ca pondere din PIB în Uniunea Europeană, mai puţin de o treime din media UE, arată raportul „Starea de sănătate in UE. Profilul sănătăţii în 2017”, publicat de Comisia Europeană. Asta într-o ţară în care pacienţii încă se confruntă cu condiţii mizere în spitale şi cu „legea plicului”, cu un sistem afectat de corupţie, emigraţie masivă a medicilor, salarii mici şi criză de medicamente vitale. Mai sunt, însă, desigur, şi mulţi medici buni, care salvează vieţi în fiecare zi, uneori chiar luptând cu marile lipsuri din sistem. Într-un astfel de context şi având în vedere că, potrivit unei alte statistici europene, România mai e declarată şi „modestă” în ceea ce priveşte inovaţia, poate părea surprinzător că au apărut startup-uri care îşi propun să inoveze abordând domeniul medical. Ba mai mult: câteva au reuşit să atragă finanţare externă şi să ajungă pe piaţa internaţională. Ştiaţi, de exemplu, că un startup pornit la Cluj a lansat un program folosit (în România şi Marea Britanie) pentru recuperarea pacienților care suferă de afecțiuni neurologice, locomotorii, autism, distrofii? Că o altă companie cu echipă din România a creat o aplicație care reușește să identifice alunițele periculoase de pe piele? Un alt startup a creat o aplicaţie complexă ce explică etapele de dezvoltare din viaţa copilului şi oferă ghidare cu privire la vizitele la medic şi calendarul de vaccinare, iar o echipă de la Cluj a lansat o platformă care să încurajeze donarea de sânge.

https://actualdecluj.ro/cand-tehnologia-intalneste-medicina-startupuri-romanesti-in-domeniul-sanatatii-si-exemple-de-ehealth-cu-radacini-la-cluj/

 

  • Clujul studenţiei, la o poveste cu studenţi străini. 8.509 de cetăţeni străini locuiau în Cluj în 2017, potrivit datelor Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj, care transmite un indicator în creştere de la an la an. Dintre aceştia, 2.826 vin din state terțe și cei mai mulţi – 5.683 – sunt cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. O mare parte din afluxul de străini în Cluj se datorează universităţilor – studenţii vin aici pentru facultăţi şi taxe mai mici, mai ales când în ţările de origine procesul de admitere este şi foarte restrictiv. La Cluj e mai simplu şi mai ieftin. Am stat la o poveste cu studenţi străini în Cluj:

https://actualdecluj.ro/clujul-studentiei-cum-traiesc-strainii-experienta-romaneasca-in-capitala-transilvaniei-evenimentele-sunt-grozave-chiriile-si-traficul-impovaratoare/

 

  • Altfel de artă. Din mijlocul războiului (Primul Război Mondial, al Doilea sau din Afganistanul contemporan), soldaţii trimit scrisori acasă. Un tânăr regretă că în vremuri paşnice nu i-a oferit flori iubitei, dar îi trimite, în plic, un bucheţel din mijlocul războiului. Cele trei flori albe ajung, uscate, acasă, alături de scrisoare. El, în schimb, nu va mai ajunge nicicând. Manciu Ianoş – soţ/ tată/ bunic – îi scrie „mult doritei familii” şi cere veşti de acasă – despre oameni, despre boi şi porci, despre viaţă. Un fiu le transmite, în scris (fiindcă acum doar aşa se poate), părinţilor că îi iubeşte, deşi, faţă în faţă, nu prea o făcuse. Se vorbeşte despre lupte, răni, moarte, echipamente primitive, dor şi iubire. Suntem, de fapt, în Căminul nr.1 de Garnizoană din Cluj-Napoca şi actorii Ionuţ Caras, Matei Rotaru, alături de actorii în pregătire – studenţii Daniela Purcărea și Ștefan Iancu citesc „Scrisori de pe front”, într-un spectacol lectură. Se aud epistolele reale ale unor soldați din cele două războaie mondiale, dar și din Afganistan, iar publicul e amestecat: civilii şi militarii din Cluj au avut alocate locurile în sală 50/50. Stăm toţi la masa lungă, acoperită cu material de camuflaj în care stau prinşi mici soldăţei de plastic, şi întoarcem capetele către cititorii-interpreţi. Te ataşezi de câte un soldat ale cărui gânduri le citeşte Matei Rotaru şi speri că povestea lui nu se va încheia ca cea de dinainte: la final de scrisoare, Rotaru mai pune pe masă câte un soldăţel de jucărie şi anunţă data în care cel pe care tocmai l-a interpretat a „căzut la datorie”.

 

https://actualdecluj.ro/reportaj-interviu-actorii-trimit-mesaje-din-locuri-nebune-esti-implicat-3d/

 

  • Povestea (co-)fondatorului „reţelei citostaticelor”, al MagicCamp şi MagicHome. „Nu am om”. Cu aceste vorbe îşi începe Vlad Voiculescu povestea de pe scena TedX la Cluj şi invocă o imagine din Evanghelie: printre bolnavii merşi la scăldătoarea din Ierusalim unde îşi caută vindecarea, un paralitic îi spune lui Iisus: „Nu am om care să mă ia şi să mă arunce în scăldătoare, atunci când se tulbură apele”. „Câtă suferinţă şi deznădejde e în vorbele astea! Orice om de acolo putea să îl ia şi să îl ducă în apă, cu o singură condiţie: să decidă că îi pasă. Orice om câteodată poate face diferenţa”, spune fondatorul „reţelei citostaticelor”. Vlad Voiculescu a pus bazele reţelei prin care s-au adus în ţară medicamente pentru bolnavii de cancer care nu găseau în România tratamente vitale, a fondat, alături de Melania Medeleanu, o tabără pentru copii bolnavi,  s-a implicat în transportul şi tratamentul pacienţilor de la Colectiv în spitale din Austria şi Germania şi, recent, a lansat proiectul unei case „MagicHome”, un loc de refugiu pentru părinţii care nu au unde să stea, să se odihnească ori măcar să facă un ceai atunci când îşi aduc copiii bolnavi de cancer la Bucureşti pentru tratament.

https://actualdecluj.ro/vlad-voiculescu-la-tedxcluj-drumul-de-la-viena-la-magichome-de-romania/

 

  • Cum se poate pierde, încă o dată, un mare parc al Clujului. Primarul a anunţat în şedinţă de consiliu local că administraţia locală vrea Aquapark în zona bazei sportive din Gheorgheni. Cu toate că obiectivul e de dorit în Cluj, tot mai multe voci din societatea civilă reacţionează: da, e de dorit la Cluj un aquapark. Cu un amendament esenţial: nu în parc. Chiar şi Planul Urbanistic General e „forţat” printr-o astfel de propunere: zona este gândită pentru a deveni una de spaţii verzi cu acces nelimitat. Un aqua park nu e un spaţiu verde. Un aquapark nu are acces public nelimitat. Cât despre ideea că în zonă sunt zeci de hectare din care se poate aloca o bucăţică pentru acest obiectiv, şi aceasta poate fi demontată: „un mall cu tobogane” rupe o bucată importantă de teren dintr-o zonă deja invadată de construcţii şi din conceptul celui mai mare sistem de spaţii verzi cândva posibil în Cluj. De fapt, acum trei ani, din declaraţii, chiar primăria „făcea eforturi extraordinare ca aici, pe o suprafață de circa 60 de hectare, să realizeze un parc”. Astfel de idei par să se fi evaporat, fiindcă acum ideea cu care se defilează pune un AquaPark (o structură administrată privat, îngrădită şi generatoare de profit, cu amenajări)  în zona care, teoretic, rămăsese disponibilă pentru un parc public deschis. Primăria oferă terenul în concensiune, așteptând, în schimb, un potențial investitor care să construiască Aqua Park-ul.

https://actualdecluj.ro/cine-apara-ramasita-de-parc-est-de-noul-mall-cu-tobogane/

 

  • Aplicaţie anti-risipă. Aţi aruncat recent, cu o strângere de inimă, vreun rest de mâncare rămas în frigider, gândindu-vă că în România încă se suferă de foame? Imaginaţi-vă care e „scara” risipei în afara gospodăriilor, în restaurante sau lanţuri de retail! Cele mai multe deşeuri alimentare provin din gospodării (53%), la care se adaugă 19% din procesarea alimentelor şi 12% din serviciile alimentare, arată un raport al Uniunii Europene citat de dezvoltatorii unei aplicaţii care îşi propune să contribuie la diminuarea fenomenului. O asociaţie din Cluj a anunţat azi lansarea aplicaţiei prin care s-ar putea contribui la reducerea risipei alimentare: ShareFood, un instrument care poate fi utilizat de restaurante, firme de catering sau magazine care rămân cu mâncare pe care nu o mai pot vinde; beneficiarii ar fi ONG-uri care lucrează cu persoane defavorizate şi grupuri care au nevoie de hrană. Aplicaţia a fost lansată de o asociaţiei înfiinţată la Cluj, care găteşte şi oferă mâncare săracilor din mai multe oraşe din ţară şi a fost dezvoltată de programatori în mod voluntar.

https://actualdecluj.ro/la-cluj-s-a-lansat-aplicatia-prin-care-restaurantele-si-magazinele-pot-dona-mancarea-in-exces/

  • Interviu. Economistul care lucrează la Topul celor mai fericite ţări din lume, luptă pentru eradicarea sărăciei, l-a consiliat pe Gorbaciov şi a făcut documentare cu Angelina Jolie. E unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în dezvoltare economică şi în lupta pentru eradicarea sărăciei, e consultant ONU şi profesor la Universitatea Columbia din New York. A oferit consultanţă pentru primul guvern post-comunist din Polonia şi a scris primul plan de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă, în democraţie. A condus proiectul Millennium Villages în Africa, operat în 10 ţări, care a dus la creşterea producţiei agricole în sate africane şi la reducerea ratei mortalităţii infantile. A lucrat cu secretarul general Kofi Annan pentru a desena şi lansa Fondul global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei. Vorbeşte despre pericolele schimbărilor climatice şi nevoia de a regândi utilizarea energiei, a publicat încă din 2005 cartea „The End of poverty”, a mers în comunităţi, a filmat documentare cu Angelina Jolie în Africa şi e co-editor al topului Celor mai fericite ţări din lume, unde „fericirea” ţine şi de sistemul de sănătate publică, prosperitate economică şi politici guvernamentale. România e pe locul 57 în clasamentul condus de Norvegia.

https://actualdecluj.ro/interviu-economistul-care-lucreaza-la-topul-celor-mai-fericite-tari-din-lume-lupta-pentru-eradicarea-saraciei-l-a-consiliat-pe-gorbaciov-si-a-facut-documentare-cu-angelina-jolie/

 

  • De ce ne pleacă medicii? Reportaj din târg de job-uri. Din lipsă de oportunităţi, luptând uneori cu nepotisme, pentru condiţii de lucru decente şi muncă recompensată corect, pentru salarii mult mai mari sau ca să ofere o şansă în plus la o viaţă mai bună familiei, sute de medici pleacă anual din România. Potrivit unui studiu realizat recent de Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, 84,7% dintre absolvenții la nivel de licență iau în considerare posiblitatea de a pleca în străinătate pentru a profesa. În acelaşi timp, spitalele locale luptă cu lipsa de personal. La Cluj – centru medical şi universitar – se desfăşoară nu o dată, ci de două ori pe an un târg de job-uri pentru personal medical. Cele mai multe oferte sunt în afara ţării, dar, de data aceasta, şi oferta din România e ceva mai prezentă.

https://actualdecluj.ro/reportaj-printre-standurile-care-vand-locuri-de-munca-pentru-medici-de-ce-ne-pleaca-specialistii/

 

  • „Bătaia nu e ruptă din Rai”, „Salarii și șanse egale de muncă pentru femei și bărbați” sau „Girls just wanna have FUNdamental human rights” au fost câteva dintre mesajele care au defilat azi prin centrul orașului, printre oamenii ieșiți la plimbarea sau terasa de duminică. Asociația Atena Delphi, Comma și PATRIR au organizat duminică la Cluj Marșul Femeii, prin care au anunțat că vor să atragă atenția și sprijinul comunității locale asupra problemelor cu care se confruntă zilnic femeile din România. Organizatorii marșului spun că vor ca Poliția, Justiția și Sistemul Medical să ofere victimelor agresiunilor sexuale proceduri clare care să permită prevenția și combaterea rapidă a abuzului suferit și cer fonduri pentru adăposturile pentru victimele violenței deja înființate, precum și înființarea de noi adăposturi. Fondatoarea asociației COMMA, o tânără suedeză care studiază Medicina la Cluj, a anunțat cu ocazia marșului că se dorește crearea la Cluj a unui centru pentru victime ale agresiunilor sexuale. Asta în timp ce în Parlamentul României trec legi care îi ajută tocmai pe agresori.

https://actualdecluj.ro/foto-in-strada-la-cluj-pentru-drepturile-femeilor-asociatiile-vor-centru-pentru-victimele-agresiunilor-sexuale-in-parlament-se-adopta-legea-prima-bataie/

 

  • La drum. După drumuri de 200 km prin munți, un ultramaraton și o călătorie pe biciclete până în Franța, Zoltán Szénási și Alpár Katona și-au stabilit ținta pentru campania de 2018: vor să traverseze cel mai mare ghețar din Europa și strâng fonduri pentru taberele gratuite organizate copiilor bolnavi din Tabăra Yuppi. Clujenii în vârstă de 37, respectiv 36 de ani fac sport de mulți ani, au în istoric mii de kilometri parcurși și zeci de vârfuri escaladate.

https://actualdecluj.ro/doi-clujeni-vor-sa-traverseze-un-ghetar-din-islanda-si-strang-bani-de-tabere-pentru-copii-bolnavi/

 

 

  • Cum ne ferim de şarlatani? Nu ştiu voi ce ziceţi, dar eu observ că  în ultima vreme, parcă mai mult ca oricând, imediat ce deschizi poarta lumii virtuale, primeşti zeci de oferte care promit să îţi uşureze viaţa. Pe e-mail, prin reclame, de la diverse site-uri şi mai ales pe Facebook curg râuri de veşti îmbucurătoare – mai în fiecare zi am pe yahoo câte un mail de la un „dr.” care anunţă dieta senzaţională de o săptămână prin care slăbeşti 7 kg, în colţuri pe la site-uri de ştiri (!) se strecoară reclame ce zic că plante minune vindecă diabetul în câteva zile şi să nu mai vorbim de coach-i şi terapeuţi… Care sunt peste tot. Multe, multe workshop-uri, conferinţe, traininguri şi sesiuni promit să te vindece de orice, să te înveţe rapid să fii antreprenor, milionar sau, pur şi simplu, să fii fericit în 7 paşi. Simpli. […] E inflaţie de „specialişti”. Sunt atât de mulţi, încât rişti să nu mai ştii unde sunt profesioniştii adevăraţi. E plin internetul de „specialişti” în orice. Dar, dintre toate categoriile de „specialişti” care populează internetul cu teorii, păreri şi opinii neargumentate, cei mai periculoşi îmi par cei care se exprimă pe teritoriul Medicinei.

https://actualdecluj.ro/opinie-cum-navighezi-in-marea-de-coach-i-vindecatori-specialisti-si-influenceri/

 

 

  • Interviu pe Someş. Unul dintre marile atu-uri naturale nevalorificate ale oraşului – râul care îl traversează – ar urma să primească intervenţii noi, după un proiect desemnat câştigător în cadrul unei competiţii. Se propun terase succesive ce coboară mai lin spre apă, gradene, piaţete urbane, debarcadere în zona Sălii Sporturilor, ar apărea 9 km de piste de biciclete şi 13 km de alei pietonale. Un alt oraş. Proiectul câștigător al concursului de soluții pentru amenajarea Someșului, în Cluj-Napoca, de un milion și jumătate de lei, aparține firmei spaniole de arhitectură Practica, ce a înscris un proiect semnat de Jaime Daroca, José Mayoral și José Ramon Sierra. Proiectul propunea crearea unui spațiu mai generos pentru râu și generarea unei noi relații între comunitate și râul care îi aparține. José Mayoral Moratilla, de la biroul spaniol Practica, a povestit pentru Actualdecluj.ro despre ideile care au stat la baza proiectului pentru Someş, marile schimbări pe care acesta le-ar aduce, despre cum oraşul se poate împrieteni cu râul său, despre concursuri, despre locuri pentru oameni, spaţii publice şi marea luptă Om vs Maşină în oraşele viitorului.

https://actualdecluj.ro/interviu-orasul-de-pe-mal-de-apa-vazut-de-arhitectul-spaniol-din-echipa-ce-redeseneaza-somesul-jose-mayoral-clujul-ar-trebui-sa-devina-referinta-pentru-proiecte-viitoare-macar-in-regiune/

 

 

  • „Noul” Parc al Feroviarilor e gândit ca fiind în legătură cu Someșul care îl traversează, are un centru de interes și funcțiuni care pot fi utilizate pentru diverse evenimente: de la locuri de workshop-uri și amfiteatre pentru cursuri în aer liber la spații de sport, piețe volante, patinoar sau loc de înălțat zmee. Cel puțin așa arată, în descrieri și planșe, propunerile arhitecților. Echipa Asiza, coordonată de arhitectul Vlad Sebastian Rusu, a câștigat concursul pentru reamenajarea Parcului Feroviarilor, intrat de anul trecut în administrarea primăriei.

https://actualdecluj.ro/noul-parc-al-feroviarilor-descris-de-arhitectii-castigatori-acces-la-somes-loc-de-evenimente-amfiteatre-in-aer-liber-gradini-comunitare/

 

  • Şcoala cu adevărat altfel. Imaginaţi-vă un compartiment aglomerat, dintr-un tren ce pleacă din Cluj spre Vrancea, cu un grup de 13 elevi, însoţiţi de profesoare. Detaliu important: doi dintre ei citesc. Adolescenţii se întorc acasă după o excursie inedită: au fost la festivalul de film de la Cluj (cel mai mare din ţară), după ce ei înşişi au câştigat un premiu de festival. Şi nu orice fel de festival, ci o competiţie lansată la Focşani şi care îi provoacă pe liceeni să citească, să facă trailere după cărţi şi să vină cu ele în concurs.

https://actualdecluj.ro/din-vrancea-cu-elevii-la-tiff-profesoara-de-romana-care-face-concurs-scolar-de-trailere-dupa-carti/

 

  • „Nu știm mai nimic despre spații publice”. Ăsta a fost gândul care se tot repeta, în timp ce stăteam pe o băncuță în fața Tate Modern. Londra. „Nu știm nimic, de fapt, despre spații publice”. Treptat, am mai nuanțat gândul, spunându-mi că poate știm, totuşi, câte ceva sau poate că învățăm, măcar, ori că suntem la început și încă e de luptat cu administrația și oamenii care abia acum încep să priceapă ce fac spațiile publice dintr-un oraș. Sigur, Londra e o metropolă aglomerată și înțesată de mașini, dar are și artere largi, și trotuare generoase, și parcuri ce par infinite. Revenind la Tate. E aici o piațetă generoasă, mărginită de copaci și cu vedere la râu. Pe mal tocmai s-a instalat un artist ambulant și cântă la chitară și, ceva mai încolo, altcineva face baloane uriașe de săpun, pe care le aleargă toți copiii care trec pe acolo. Un domn însoțește o doamnă în cărucior cu rotile. Cei doi tocmai au ieșit din spațiul muzeului, care are, desigur, acces pentru cărucioare și facilități care să asigure accesul celor cu dizabilități sau a părinților cu copii. De altfel, prin săli dai (nu o dată) de părinți care și-au adus juniorii, în cărucioare, în vizită la expoziții.

https://actualdecluj.ro/cum-am-trait-lectia-londoneza-de-spatiu-public-stand-la-o-cafea/

 

 

  • Interviu cu un regizor, despre biserică şi vârsta marilor transformări. „De ce se zice „Crede și nu cerceta”?”, întreabă adolescentul Gabriel, recent aterizat într-un seminar ortodox, unde, în următorii ani, ar trebui să se pregătească să devină preot. Urmează luni de abuzuri, bullying, declarații semnate de colegi despre faptele altor colegi, amenințări cu exmatricularea și anii de maturizare, în „gașcă”, sub stricta supraveghere a „părintelui diriginte”, mieros și abuziv (în același timp). Un pas în urma serafimilor, proiect început cu mai bine de zece ani în urmă și lansat pe marile ecrane în toamna anului trecut, vine cu povestea personală a regizorului Daniel Sandu, el însuși absolvent de seminar. Sandu a ajuns și la Cluj, la Festivalul Internațional de Film Transilvania, unde, de altfel, filmul a și luat un premiu al publicului, și, cu AperiTIFF-ul în față, a povestit pentru Actualdecluj.ro despre film, preoție și preoți, adolescență și maturizare și mesajul pe care ar fi vrut să îl lase cu acest film.

 

https://actualdecluj.ro/interviu-regizorul-care-si-a-petrecut-adolescenta-intr-un-seminar-teologic-si-filmul-sau-despre-preoti-si-viitori-preoti-daniel-sandu-nu-atac-biserica-atac-niste-oameni-din-randul-bisericii-care/

 

 

  • La teatru, prin pivniţe. E vineri seară, stăm înghesuiţi în holul unei facultăţi, refugiaţi de recenta furtună de afară, şi aşteptăm să intrăm în aulă. Se aşteaptă câteva minute, în forfotă veselă, oamenii vin în grupuri, salută prieteni, verifică telefoane. Apoi ni se face semn să intrăm. Pe aici! De undeva, de jos, se aud bufnituri. Coborâm, totuşi. Spaţiul e îngust şi tot mai strâmt, treptele par să devină tot mai abrupte. Am ajuns într-un hol de beci sufocant. E întuneric, înaintăm de-a lungul unor pereţi reci şi decojiţi. Miroase a lumânare aprinsă şi se aud ţipete. „Înaintaţi! Hai, şobolanilor!”, îţi strigă cineva. Inspirată alegere de termeni, îţi spui, încă zâmbind. Pe măsură ce înaintezi prin beciul sufocant zâmbeşti tot mai puţin, până când nu mai ai niciun imbold să zâmbeşti şi vrei doar să ieşi cât mai repede la suprafaţă. „Hai, şobolanilor, mai repede! Tu! Pe aici!”. Toţi cei care aşteptam în forfota veselă din hol înaintăm acum în şir indian, în zgomot de lovituri şi lanţuri agitate. Cum au putut oameni să supravieţuiască ani în şir ororilor, când tu suporţi greu şi cele câteva minute de „simulare”? Pe lângă noi trece câte un personaj stins, împins de la spate de câte un „gardian”. Sunt împinşi, loviţi şi umiliţi. Cineva murmură o rugăciune, un tânăr zdreleşte peretele rece, invocându-şi tatăl despre care ştii că nu e acolo. Mergând prin beciul tot mai rece, zăreşti o baie mizerabilă şi o femeie împinsă brutal să şteargă podeaua. Într-un colţ întunecat al subsolului, devii martorul unui atac ce pare să se transforme în viol. „Mai repede, şobolanilor!”

https://actualdecluj.ro/vedere-inspre-beciurile-inchisorilor-comuniste-povestea-adrianei-georgescu-spusa-la-facultatea-de-drept-din-cluj/

 

  • Oamenii care ne-au pavat viitorul. „Am răbdat toate chinurile, da nu am vrut să recunosc nimic. Ce? Nu ştiam eu unde e soţul meu?”, zice o voce parcă din altă lume, într-un episod din „Memorialul Durerii”. O auzim, din trecut, pe Elisabeta Rizea. Unul dintre simbolurile din trecutul nostru, cea care, în anii comunismului, a susţinut grupul de rezistenţă „haiducii Muscelului”. A fost urmărită de Securitate, bătută, întemniţată, ameninţată, dar nu a cedat. Azi, casa familiei de la Nucşoara, casa unde altădată jurau cu mâna pe biblie membrii grupării şi unde pe prispă a rămas o urmă de glonţ –  e în curs de degradare. Strănepotul său şi un grup de oameni din jurul lui au demarat un plan de mult dorit, tocmai în anul „România 100”: vor să renoveze şi să transforme locul în „casă memorială”. Printre primii care au contribuit la proiectul de cinstire a memoriei unor oameni luminoşi din trecutul nostru sunt câţiva clujeni, care au adunat fonduri, în cadrul unui eveniment pus la cale de Nişte Oameni. Miercuri seară, în curtea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, s-au strâns 25.000 de lei pentru Casa Memorială Elisabeta şi Gheorghe Rizea.

https://actualdecluj.ro/romania-100-in-fapte-clujenii-contribuie-la-fundatia-casei-memoriale-elisabeta-rizea-simbol-al-luptei-anticomuniste/

 

 

  • Orăşenii care s-au apucat de agricultură. Doi jurişti care s-au apucat de agricultură la Jucu, o arhitectă şi un finanţist care cultivă afine la Sic, o tânără care şi-a lansat o brutărie artizanală în Floreşti, o familie revenită în România, din Canada, ca să-şi facă pensiune la Mărişel şi să vândă dulceţuri. Sunt câţiva dintre protagoniştii „noului val” de afaceri în agricultură – cele care se promovează pe reţele de socializare, au etichete cu „produs tradiţional” şi ajung în birourile corporaţiilor din Cluj-Napoca.

 

https://actualdecluj.ro/noul-val-in-afacerile-cu-decor-rural-orasenii-care-s-au-apucat-de-agricultura/

 

 

Foto: Nod Verde

 

 

  • Speranţele şi auto-evaluările celor buni dintre cei buni: reportaj printre tinerii „olimpieni” ai Matematicii. Tineri olimpici matematicieni din peste 100 de țări descind din autobuze, în fața Casei de Cultură a Studenților. Au venit din vizitele de la Salină și de la cetatea din Alba, unde au fost în excursii de relaxare după cele două zile de concurs în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică (IMO) ce se desfășoară zilele acestea în Cluj. Vin în valuri. Valuri colorate, vesele şi niţel obosite. Fiecare grup e condus de câte un ghid cu pancarta ce poartă, desenat, drapelul ţării echipei respective. Aici, tinerii au program de seară: o conferință de matematică, susținută de Ciprian Manolescu și Victor Nistor, foști medaliați cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică. Mai întâi, li se vorbeşte despre cum matematica are aplicabilitate cam peste tot (de la sistemele de logistică, la stabilirea preţului pentru locul din avion, investiţii şi programare de google translate); apoi Ciprian Manolescu, proaspăt Doctor Honoris Causa al UBB, începe o conferinţă despre teoria nodurilor – Manolescu e triplu medaliat cu aur la olimpiadă şi predă acum (şi cercetează) la UCLA. La un moment dat, tehnologia de Cluj dă greş şi profesorul rămâne fără prezentarea de pe ecran. Aplauze! Copiii aplaudă în sală (cu entuziasm de final de conferință), Manolescu râde şi el, alături de ei, dar îi asigură că nu, prezentarea nu s-a terminat. Copiii matematicieni au umor.

 

https://actualdecluj.ro/reportaj-printre-tinerii-olimpieni-ai-matematicii/

 

 

  • De la începuturile IT-ului de Cluj. La începutul anilor ’60, tânărul Liviu Negrescu termina Facultatea de Matematică-Fizică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. La prezentarea licenței, în sală se afla ceea ce acum probabil am numi un „head-hunter”: nimeni altul decât Tiberiu Popoviciu, fondator al institutului care azi îi poartă numele, savant cu doctorat la Sorbona – unul dintre „pionierii  informaticii” româneşti, dar şi un om bine văzut de structura politică a epocii. Căuta oameni pentru ceea ce urma să devină prima echipă de „IT”-işti ai Clujului. Acela a fost momentul care avea să îi decidă cariera tânărului absolvent de Matematică. Liviu Negrescu a ajuns să lucreze într-un domeniu complet nou, la vremea respectivă, şi să contribuie la construirea primelor calculatoare electronice românești, la Cluj. A fost, de asemenea, unul dintre primii profesori de Informatică din țară. Aproape 60 de ani mai târziu, în plin boom al tehnologiei, într-un oraş plin de badge-uri, multinaţionale de software şi start-up-uri, vă propunem să ne însoţiţi într-o poveste despre „rădăcini”, chiar alături de Liviu Negrescu.

https://actualdecluj.ro/povesti-din-prima-generatie-de-programatori-ai-clujului-cu-liviu-negrescu-unul-dintre-pionierii-calculatoarelor-din-romania-de-la-programarea-in-limba-rusa-la-zorii-silicon-valley/

 

  • Cum construim la sat? O casă transformată în capelă, luminată natural, de sus şi de afară, în funcţie de momentul zilei şi de „plimbarea” soarelui, având desenate „volane spre cer” – e proiectul desemnat câştigător la secţiunea Rural, în cadrul ediţiei de 2018 a Bienalei Naţionale de Arhitectură (BNA). Premiile s-au decernat sâmbătă, la Cluj, iar alături de câştigător au mai fost nominalizate încă trei proiecte şi expuse multe altele, care au potenţial să facă din „noile” noastre sate locuri mai frumoase. E pentru prima dată când o astfel de secţiune face parte din programul Bienalei şi merită menţionat şi că, în ultima vreme, arhitecţii au făcut eforturi pentru a readuce atenţia spre un sector-„Cenuşăreasă”: ruralul. Recent, prin Ordinul Arhitecţilor, s-au lansat o serie de ghiduri pentru încadrarea în specificul local din mediul rural, cu norme pentru diverse zone ale ţării (inclusiv Dealurile Clujului), ghiduri pe care le puteţi consulta AICI.

 

https://actualdecluj.ro/casa-cu-volane-spre-cer-cum-arata-cele-mai-bune-proiecte-gandite-de-arhitecti-pentru-satele-romanesti-premiile-bienalei-nationale-de-arhitectura/

 

  • Din viaţa şi preocupările copiilor digitali. Pentru cei din generaţia mea, la vârstă de şcoală primară, Cosette era fetiţa blondă cu ochi mari, din Mizerabilii. Vorbim despre Mizerabilii, desigur, în varianta de desen animat (acolo unde povestea începe de la momentul în care Jean Valjean o salvează pe micuţă de la exploatatorii săi), până să ajungi, un pic mai încolo, la romanul lui Victor Hugo, care îţi dezvăluie şi tragicile poveşti ale mamei micuţei şi salvatorului fugar. Acum, în era digitală, în lumea noastră a apărut şi… Codette.  Codette e o „prinţesă a programării”, care are acces la laptop, smartphone şi tabletă şi care ştie să scrie cod (de aici şi numele). A fost adusă la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga, sub formă de poveste, de Anca Morar, învăţătoare şi coordonator de programe la Simplon, organizaţie care susţine cursuri de programare pentru copii. Anca e cea care ne-o introduce pe Codette, la început de curs. Fiindcă am ajuns, de fapt, la un curs – un curs de programare, dedicat exclusiv fetelor care au între 8 şi 11 ani, la filiala din Zorilor a bibliotecii.

https://actualdecluj.ro/reportaj-sub-vraja-printesei-tehnologiei-fetele-din-cluj-au-venit-la-curs-de-programare-gandit-pentru-nativii-digitali/

 

 

  • Exemple din Clujul interbelic pentru oraşele de azi. Palate remarcabile şi clădiri emblematice, pieţe, spaţii verzi şi grădini publice, cartiere planificate, locuinţe „notabile”, valoroase şi azi,  dar şi decente locuinţe sociale şi obiective publice realizate prin concursuri – toate făceau parte din peisajul arhitecturii şi urbanismului clujean, în perioada interbelică. Câteva „bune practici” de atunci se reinventează în oraş abia în perioada de acum (vezi concursurile), au mai rămas şi azi câteva clădiri emblematice (multe degradate), alte planuri au fost îngropate, iar galopanta piaţă imobiliară din anii recenţi şi slaba gestionare a oraşului îi lasă pe arhitecţi nostalgici în faţa planşelor de altă dată. Dar aceste planşe pot fi încă studiate şi, vreme de câteva zile, ele sunt în spaţiul public, iar clujenii îşi pot face o idee mai clară despre evoluţia oraşului.

https://actualdecluj.ro/cladiri-emblematice-reguli-in-dezvoltare-concursuri-de-proiecte-si-locuinte-sociale-exemple-din-perioada-interbelica-a-clujului-vs-orasul-de-azi/

 

  • Traiul decent. O familie de patru persoane are nevoie de 6.752 lei pentru cheltuieli lunare, pentru a asigura „un trai minim decent”. Așa arată calculele specialiștilor care au realizat studiul publicat de Friedrich Ebert Stiftung (FES) România. Cercetarea realizată de Syndex România și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții arată cât de departe sunt salariile din România faţă de costurile pentru un nivel de trai decent, după cum subliniază reprezentanţii sindicatelor.

 

https://actualdecluj.ro/care-sunt-cheltuielile-lunare-pentru-un-trai-minim-decent-in-marile-orase-din-romania/

 

 

  • Reportaj la târgul de job-uri în IT. „Tu ştii cât câştigă ăştia, băi?”, îi zice un tânăr colegului de expediţie, în timp ce ne uităm cu toţii înspre un ecran cu demo-uri de programe. „Păi du-te şi tu la ei!”, sugerează amicul. „Ei! Ăştia îi iau numai pe ăia, cei mai buni…”, vine răspunsul, cu o urmă de dezamăgire. Suntem la Târgul de Cariere în IT şi căutăm oportunităţi de job-uri, printre standuri cu roboţei, maşini, sisteme de realitatea virtuală şi ecrane cu smart-city-uri şi maşini ale viitorului. E industria momentului în Cluj-Napoca şi vrem să aflăm cam ce se caută şi cât de greu îşi găsesc angajatorii oameni buni în echipe.

 

https://actualdecluj.ro/vrei-job-in-it-multinationale-cu-birouri-la-cluj-firme-nordice-care-cheama-programatori-in-danemarca-sau-startup-uri-locale-au-nevoie-de-oameni/

 

  • Centenarul, din terminalul Plecări. Serbăm de 1 Decembrie – sub tricolor, printre discursuri, statui și baloane – formarea României Mari. Dar, de fapt, România se face tot mai „mică”. Între 3 și 5 milioane de români trăiesc și lucrează în afara țării, unul din patru absolvenți de studii superioare pleacă din țară și e criză acută în Sănătate – unul din patru medici a părăsit România. Sunt date menționate într-o analiză din an-Centenar a unor economiști ai Băncii Mondiale. Generații întregi de copii, nu mai puțin de 100.000, conform datelor oficiale, rămân în țară fără părinți, deoarece aceștia pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă. Numai în 2017, populația țării a scăzut cu 120.700 persoane, din cauza declinului demografic și a emigrației, până la 19,52 milioane de locuitori înregistrați la 1 ianuarie 2018. Dar acestea sunt cifre. În spatele lor stau oameni și familii. Eu, personal, ajung de vreo două ori pe an (în anii norocoși) în aeroport, ca să întâmpin pe cineva drag la terminalul Sosiri, doar pentru ca peste câteva zile să ajungem la terminalul Plecări, unde, dacă nu mergi în vacanță, știți și voi că nu e prea veselă atmosfera. Iar ca mine sunt mii, sute de mii, milioane de români – căci, de acum, nu știu dacă a mai rămas cineva care să nu aibă măcar un membru al familiei, un apropiat, un prieten drag, un cunoscut plecat „dincolo”. De aceea, la moment aniversar, am ales să le „dau cuvântul” lor, celor „de dincolo”. Pentru o altă perspectivă. Omul de care mă despart la terminalul Plecări, prieteni, foști colegi de școală sau de muncă ori oameni pe care i-am intersectat, la lucru, aici, și care între timp au plecat din țară ne-au răspuns la două teme. I-am întrebat cum se vede, de departe, România la 100 de ani. Și dacă (și pentru ce) s-ar întoarce acasă. Indiferent de răspuns – că ar veni sau nu înapoi, fiecare dintre ei se gândeşte cu drag la România de acasă.

https://actualdecluj.ro/special-romania-la-100-de-ani-cum-se-simte-centenarul-de-la-terminalul-plecari/

 

P.S.: poza de sus e mai veche, dar e de la muncă şi e făcută de Mircea Reştea.

 

Vă recomand, cu drag, să recitiţi şi textele selectate de colegii de la Actual de Cluj, pe final de an:

 

https://actualdecluj.ro/retrospectiva-actual-ce-sa-recitesti-din-2018-recomandarile-lui-catalin-suciu/

https://actualdecluj.ro/retrospectiva-2018-ce-sa-recitesti-in-2019-recomandarile-luminitei/

https://actualdecluj.ro/retrospectiva-actual-ce-sa-recitesti-din-2018-recomandarile-cosminei-fernoaga/

https://actualdecluj.ro/retrospectiva-actual-ce-merita-sa-recitesti-din-2018-recomandarile-lui-mihai-prodan/

 

 

 

România din visele de şcoală ale viitorilor arhitecţi

 

Proiecte de infrastructură şi regenerări urbane, centre pentru copii şi vârstnici, pentru imigranţi, pentru dependenţi de droguri sau pentru bolnavi, campusuri universitare, centre de educaţie şi cultură, muzee sau centre paliative, cinematografe sau instituţii de cercetare, foste exploatări miniere dezafectate transformate în şcoli şi centre de producţie de energie alternativă, grădini urbane, parcuri, ansambluri comunitare. Sunt numai câteva dintre propunerile unor viitori arhitecţi, care, deocamdată, sunt la stadiu de proiecte de şcoală. Dacă dai o raită printre proiectele de la secţiunea „Diplome – Arhitecţi în Afirmare” de la Bienala de Arhitectură parcă vezi dintr-o dată oraşe mai bune. Aici, în lumea reală, nu a randărilor, aşteptăm de peste 10 ani să înceapă lucrul la un spital regional (la Bucureşti un ONG s-a apucat să construiască un spital pentru copiii bolnavi de cancer), centrele de vârstnici le poţi număra pe degetele de la o mână, „campusurile” se limitează la câteva cămine neîncăpătoare (pentru restul studenţilor rămâne să se chinuie să facă faţă chiriilor exorbitante din oraş), iar spaţiile de artă sunt limitate la vreo două-trei clădiri de patrimoniu şi câteva centre improvizate. Iar de mari centre de cercetare… ce să mai vorbim? Sigur, la o prezenţă în vreo şedinţie a unei comisii de Urbanism ori la o tură prin Cluj (zic de Cluj, fiindcă eu sunt aici, dar chestiunea rămâne valabilă la scară mai largă), şantierele îţi arată că „piaţa” ar cere altceva: blocuri şi mai multe blocuri. Cel mult nişte clădiri de birouri ori câte un centru comercial. Cum ar fi, însă, ca pe lângă blocuri (că de apartamente tot mai e nevoie), birouri (nu e rău să se mişte industria IT şi nici celelalte) şi centre comerciale, să apară şi genul ăsta de proiecte, pe care şi le imaginează studenţii?

Aruncaţi o privire măcar la titlurile acestor lucrări, propuse în lucrări de diplomă!

Mai rămâne totuşi un regret: unde sunt de găsit beneficiari care să comande (şi să realizeze) asemenea proiecte?

Câteva exemple din lista BNA:

Infrastructura ca arhitectură – vizează lanţul de lacuri din nordul Capitalei, unde infrastructura (sistemul rutier şi cel hidrotehnic) „uită de anumite spaţii din jurul său şi ajunge, în mod ironic, să despartă spaţii”. „Proiectul visează zona de sub pod şi de deasupra unei ecluze propuse. Spaţiul de sub pod, mediu ce atrage nocivitate şi spaţiul de deasupra ecluzei propuse, un mecanism ingineresc, care permite navigaţia şi activează lacurile, dar care crează o gaură, separă parcul în două”, explică autoarea, Georgiana Grigore.

Casa Pionierului 2.0 din Baia Sprie vizează Uzina de Preparare Baia Sprie, numită și Flotația, parte din fostul Complex Minier Baia Sprie, unul dintre exponatele decăderii post-industriale. Iată cum pune problema autoarea, Teodora Ungureanu:  „Prin alegerea sitului pentru proiectul de diplomă am vrut să-mi răspund unor întrebări care au apărut crescând în acest oraș și apoi urmând cursurile facultății de arhitectură:
•cum trebuie abordate arhitectural fostele situri miniere în raport cu comunitățile locale?
•este potrivită o abordare patrimonial industrială? sau planul primăriilor de a demola complexurile miniere este suficient?
În urma studiului am ajuns la concluzia că este nevoie de o strategie amplă la nivelul întregului bazin minier Baia Mare”. Lucrarea se opreşte asupra Casei Pionierului 2.0: școală alternativă de cercetași într-un context post-minier.

 

Platformă de cercetare biologică pe lacul Bicaz. „Propunerea vizează regândirea fostei stațiuni de cercetare, implicând direct publicul, prin acțiuni de informare și experimentare in situ. Cercetările științifice funcționează în paralel cu activitățile educaționale și recreative, puse la dispoziția publicului în scopul conștientizării colective a unor probleme de mediu și încercării soluționării lor”, explică autoarea, Andreea Irimia.

Robert Dozsa propune un Centru de reabilitare şi detoxifiere a persoanelor dependente de droguri, în Cluj, în zona Hoia. „Acest proiect își propune să răspună acestei cerințe de a crea un mediu pozitiv și protejat, benefic procesului terapeutic prin realizarea unor serii de spații care se deschid spre natură și invită natura în interior, natura având un rol major în sănătatea fizică și psihică a oamenilor datorită capacității acesteia de a reduce stresul”.

 

Muzeu al Colecţiilor Regale sau de Ceramică, Centru de Arte şi Meserii, o conversie în campus şi universitate de arte în locul vechiului sit industrial Moara lui Assan din Bucureşti sunt alte proiecte.

Regenerare traseu de cale ferată şi a zonelor industriale din Bucureşti (autor Reona Vulpe):

 

Alţi studenţi s-au gândit la reactivarea falezei Dunării Brăila și a morii Violattos, la Reconversia bazei miniere Baia Sprie în centru de producție a energiei alternative geotermale sau la revitalizarea centrului istoric în Curtea de Argeş ori la un Campus de cercetare al biodiversitatii în Galaţi. Casa filmului Cinematecă şi Arhivă, în Bucureşti, valorificând arhiva naţională de film e un al proiect de diplomă.

Bianca Nicolae vine cu un proiect legat de tragedia de la Colectiv – pe fosta platformă Pionierul: spaţii special destinate artei si exprimării artistice. Proiectul vizează transformarea halei care a găzduit clubul Colectiv într-o seră/grădina botanică închisă, „cu intenţia de a păstra în permanenţă viaţa în interiorul său”.

 

 

Alţi studenţi propun proiecte pentru Centrul social-filantropic al Mănăstirii Plumbuita, București, pentru un Centru de intervenții și terapii integrate pentru copiii cu tulburare de spectru autist şi un Centru regional de cazare și proceduri pentru solicitanții de azil.

Există o variantă de Centru de Îngrijiri Paliative în Timişoara, o şcoală de tâmplărie în Leordeni, Argeş sau recuperarea zonei Mucart din Cluj, în Centru de producție și cultură cinematografică sau un Centru de Cercetare și Inovare în Fabricarea Digitală -arhitectură memorială la Periprava.

Mucart (autor Gloria Gagu):

Găsiţi toate proiectele AICI

Familia destrămată

Aşteptam avionul pentru scurta plecare (de vacanţă) din ţară şi, ca să îl găsesc, urmăream tabela electronică din aeroport. Alături, o doamnă îşi păzea valiza uriaşă şi poşeta ceva mai mică, venea spre tabelă şi se îndrepta din nou spre banchetă, dar era prea agitată ca să se aşeze. În sfârşit, îndrăzneşte şi întreabă: „Unde plecaţi?”. Ea aştepta zborul spre Italia. Era prima ei călătorie cu avionul şi, de aici, nervozitatea. Nu prea ştia procedurile, aşa că voia să găsească pe cineva care merge spre aceeaşi destinaţie, ca să înveţe cum stă treaba. Pleca în Italia, la muncă. „Am tot mers pe câteva luni şi am venit înapoi, de câţiva ani. Aş fi vrut să nu mă mai duc, să mă stabilesc acasă, dar… ştiţi cum sunt pensiile…” Doamna era pensionară şi nu îşi permitea să fie pensionară acasă, în România. „Fiică-mea (rămasă acasă, în ţară) m-a sunat acuma să mă întrebe dacă mai am emoţii cu drumul. I-am zis că acum am şi mai mari emoţii”, ne împărtăşeşte ea, despre anticiparea primei experienţe cu avionul. Până acum, făcuse o mulţime de drumuri, cu autocarul. Ani de zile, dus-întors, cu autocarul. Două zile de osteneală pe drum, pentru încă câteva luni de osteneală – o pensionară îngrijind vârstnici, în Italia. „De data asta încă e bine. Merg la o doamnă pe care o ştiu, e în regulă, se mai descurcă, nu e imobilizată la pat. Cu cei imobilizaţi e foarte greu”. Ne-am despărţit pe aeroport în Bari – ea aştepta maşina care să o ducă la muncă.
La doar câteva zile distanţă, după o scurtă excursie spre o localitate de poveste ridicată nu departe de Bari – Alberobello, cu un cartier de case „de pitici” – ghid de drum pe tren ne-a fost o altă româncă. Văduvă, cu un fiu acasă, în România, şi cu o fiică în Spania, doamna lucra acum într-un hotel în localitatea turistică. Şi ea plecase tot pentru muncă. Era de peste 10 ani în Italia, zicea că se descurcă cât de cât bine, dar că se simte tare singură. Se emoţionase că ne văzuse pe noi doi, împreună, pe o bancă în gară, vorbind româneşte. Ne-a mai zis o dată că e greu să fii singur. Planul era ca, de la anul, să se întoarcă acasă, în Moldova, să ajute la creşterea nepoţilor.
Imediat ce am ajuns în Italia, deschizând internetul, am dat peste poveste asta tare tristă a unui pantofar din Grigorescu, scrisă de colegul Cătălin Suciu – https://goo.gl/E1Ez13 . Soţia pantofarului din reportaj plecase de ani de zile, tot în Italia. La muncă, pentru un viitor mai bun. Acolo a făcut un atac cerebral şi a intrat în comă. Soţul rămas acasă încerca să adune bănuţi, să poată să meargă să o vadă.
În aceeaşi zi, deschizând internetul, în concediu în Italia, am aflat că acasă tocmai se anunţa „referendumul pentru familia tradiţională”.
Eu am pe cineva drag din familie plecat din ţară, am o mulţime de foşti colegi şi prieteni plecaţi, am prieteni care au prieteni şi oameni iubiţi, plecaţi din ţară. Nu ştiu dacă a rămas vreun român care să nu aibă dincolo de graniţe pe cineva din familie ori pe vreun alt om drag, foarte apropiat.
M-am gândit aşa, în contextul ăsta, că s-ar putea ca la noi asta să fie Familia Tradiţională. Familia destrămată.
Iar pentru aşa ceva nu se poate vota…

Ca să nu ne întristăm prea tare, mai las aici o definiţe a familiei tradiţionale, care îmi pare foarte exactă:

Adevărata definiţie a familiei: Un grup de persoane care deţin împreună o pungă plină cu pungi

 

 

Traiul în Oraşul Imobiliar

Treceam recent prin Bună Ziua, printre aglomeraţiile de blocuri şi bloculeţe puse unul lângă altul şi constatam că pe fiecare petec de teren rămas între blocuri cineva s-a străduit să facă în aşa fel încât să mai încapă un bloc. Mai mic, mai mare, mai alungit, mai lat, mai oricum, dar să încapă încă unul. Mă gândeam aşa… cum s-a ratat şansa de a se constitui aici un cartier adevărat, cu apartamente cu panoramă şi spaţii publice. Numai că Bună Ziua nu e singurul exemplu. Şi eu locuiesc într-o „extensie” a Clujului, nu am vreun parc pe aproape, iar în proiectul de „centru de cartier” de alături nu a apărut niciun amărât de magazinaş, fiindcă a fost mult mai convenabil ca la parter de bloc să se facă o altă afacere. Oricum, mi-am dat seama că, de fapt, nu cred că ştiu un proiect nou în Cluj, care să fie aşa… cum să zic? de dat exemplu. Unul realizat pe o suprafaţă decentă, cu apartamente decente, care să beneficieze de condiţii decente de trai: spaţii verzi, locuri de joacă adevărate, acces la spaţii publice, la servicii şi transport în comun, unul în care să nu ai vecinii la distanţă de un deget şi în care să ai şi trotuare pe stradă. Adică un proiect frumos, decent, cu tot ce trebuie pentru un trai normal. Nu un trai de lux. Ceva (mai zic a suta oară cuvântul ăsta) decent. Nu spun că nu sunt proiecte de calitate în oraş. Sigur sunt. Dar mă refer acum la ceva mai mult decât ceea ce ţine strict de dezvoltator sau strict de administraţie sau strict de locuitori. Mă refer la ceva ce ţine de toţi ăştia, de toţi factorii care au de-a face cu traiul în oraş, la proiecte de calitate, care să beneficieze şi de un context bun. Adică, dacă tot trăim în acest „rai imobiliar” (în care media preţurilor cerute a trecut de 1500 euro/mp), plin de „residence”-uri şi de ansambluri cu denumiri care se termină cu „park”, avem proiecte noi cu adevărat de dat ca exemple? Nu e o întrebare retorică şi nu încerc să dau vina pe cineva pentru situaţie. Întreb pe bune: ştiţi, în Cluj-Napoca, proiecte imobiliare (de locuinţe) de dat exemplu cu „aşa da”? Şi nu mă refer aici la câte o casă frumoasă, bună de pus în lista premiilor de Arhitectură. Ci la proiecte de locuinţe colective, cu tot ce trebuie. Şi care să fie şi puse în practică, fiindcă machete şi randări faine am văzut şi eu destule.
Ştiţi? Am putea face o listă cu aşa ceva? Să adunăm nişte exemple de „aşa da”? Şi ce înseamnă pentru voi un proiect rezidenţial „aşa da”?

Olimpienii

La Olimpiada Internaţională de Matematică, în faţa a sute de tineri concurenţi, Ciprian Manolescu, proaspăt Doctor Honoris Causa al UBB, începe o conferinţă despre teoria nodurilor. Manolescu e triplu medaliat cu aur la olimpiadă şi e acum profesor la UCLA. La un moment dat, tehnologia dă greş şi profesorul rămâne fără prezentarea de pe ecran. Aplauze! Copiii aplaudă în sală (cu entuziasm de final de conferință), Manolescu râde şi el, alături de ei, dar îi asigură că nu, prezentarea nu s-a terminat. Copiii matematicieni au umor. Au umor şi sunt obosiţi. În sală, un olimpic luptă cu un cub rubik, mai încolo un licean roşcat (aş fi zis că e irlandez, dar aflu că e cu echipa Italiei 🙂 ) stă alături de un alt coleg olimpic care poartă pe cap acoperământ din lumea islamică. Prezentarea reîncepe, urmează alte informaţii. În amfiteatru, de undeva, apare o vidră! O vidră de pluş. Unul dintre olimpici o adoptă rapid şi şi-o pune peste fes. Altcineva a deschis, în faţă, un laptop mic și întrezărim rezultatele celuilalt Mondial, cel de fotbal. Între timp, de pe scenă curg încontinuu informații și teoreme. Iar la final e rândul întrebărilor din public. Și tinerii intervin fără prea multe ezitări. Aş fi zis că, de fapt, nimeni nu a prea ascultat nimic şi, cumva, îi înţeleg – abia au scăpat de încă un „examen” greu, e seară şi sunt osteniţi. Dar nu. O întrebare, încă una. Şi încă una. După două zile de concurs, încă una pe drumuri de excursie, sosiţi în oraş la ora 5, la o conferinţă, copiii sunt încă prezenţi aici, de-adevăratelea, şi sunt alerţi. Au fost atenţi! Părea că, laolaltă, formează un fel de clasă obişnuită (ceva mai mare, desigur) de elevi nerăbdători, obosiţi după o zi de drumuri, care își găsesc ocupații și abia așteaptă să se termine ora. Dar nu… încă o întrebare. Și încă una. Când Manolescu e nevoit să închidă sesiunea, pentru că mai urmează un vorbitor, în sală mai erau cel puţin trei mâini ridicate şi multe întrebări.

Sunt serioşi şi îşi fac evaluări serioase, îţi spun clar dacă au fost mai buni sau mai puţin buni decât anul trecut, sunt dezamăgiţi dacă li se pare că nu au evoluat şi încântaţi dacă şi-au atins aşteptările. Unii dintre ei sunt amuzanţi şi prietenoşi, alţii dezamăgiţi şi reţinuţi, unii sunt sociabili şi zâmbitori, alţii timizi sau poate chiar sceptici. Unii te-ar evita bucuroşi (nu sunt obişnuiţi cu ziarişti şi nici nu ar vrea să fie), alţii împărtăşesc încântaţi experienţa de aici (cu bune sau cu dezamăgiri).

Nu mi-am dat seama dacă sunt conştienţi de cum îi privim noi, cei din afara cercului lor, fiindcă mi se părea că ei de fapt se compară doar cu ceilalţi olimpici. E greu să te crezi prea bun, când ai luat o menţiune şi alţii au luat aur. Copiii ăştia (olimpici!) sunt adesea dezamăgiţi de ei înşişi. Consideră că nu au făcut destul. La nivelul ăsta, nu te mai compari cu ceilalţi colegi de clasă, ci cu olimpicii internaţionali. Şi cumva e bine aşa. E sănătos. În lumea asta plină de auto-suficienţă, de deştepţi auto-proclamaţi, de emfatici şi de importanţi, de oameni care promit fără să facă nimic, de lăudăroşi şi de personaje care nu îşi dau seama de propriile limite. Tinerii ăştia (sau cei mai mulţi dintre ei) par să aspire la mai mult; nu se laudă fiindcă-s mai buni decât colegii lor de clasă sau decât noi, ăştia fără medalii. E o impresie personală.
Faini copiii ăştia, chiar faini…

Câteva bucăți din gândurile/ zicerile lor:

Andreas, mezinul echipei Norvegiei: „cred că am devenit mai bun, în ultimul an, cred că a fost mai uşor pentru mine, din acest punct de vedere; dar nu m-am descurcat prea bine în prima zi, aşa că mă aştept ca scorul să fie cam la fel ca anul trecut” . „Voi veni şi la anul. O să mă străduiesc pentru rezultate mai bune”

„Mă aştept la un scor mai mic la această ediție. Cred că am fost mai puţin pregătită, poate nu m-am pregătit cât ar fi trebuit”

„Competiţia a fost minunată”, spune Renat, din Arabia Saudită, menţionând că se pregăteşte pentru asta de şase ani. „Am mai fost la alte competiţii internaţionale, dar nu la IMO”, precizează tânăra. „Competiţia a fost la nivelul aşteptărilor mele, m-am descurcat foarte bine, zic eu. Am găsit că problemele au fost foarte interesante, iar asta e ceea ce contează. Sper la o medalie”.

„Participanţi din alte ţări, din USA, de exemplu, ne spuneau că au început să se pregătească (de olimpiade) de când aveau 9 ani. Noi… de anul trecut. La noi nu se încurajează atât de mult Ştiinţele şi Matematica”, spune Anis, care vine din Algeria.

Întrebare pentru Antonie, olimpic român ce urmează să studieze la Oxford, în contextul „ne pleacă valorile”: te vezi făcând ceva de performanţă aici, în România, cândva? „Chiar mă văd cândva întorcându-mă aici. Mă gândesc că e bine ca înainte de asta să îmi ating potenţialul și în străinătate. Dacă oi avea aşa ceva – potenţial”, spune tânărul participant la o olimpiadă internațională de matematică. „Aș vrea să fac tot ce pot acolo, apoi să mă întorc să ajut şi aici. Ca să fac ceva util aici, ar trebui să pot să fac ceva util aici, dar ca să pot face asta, trebuie mai întâi să adun”

 

Un reportaj cu ei aici:

https://actualdecluj.ro/reportaj-printre-tinerii-olimpieni-ai-matematicii/

Sursa foto: IMO 2018

Cum am trăit lecția londoneză de spațiu public, stând la o cafea

 

„Nu știm mai nimic despre spații publice”. Ăsta a fost gândul care se tot repeta, în timp ce stăteam pe o băncuță în fața Tate Modern. London. „Nu știm nimic, de fapt, despre spații publice”. Treptat, am mai nuanțat gândul, spunându-mi că poate știm sau învățăm, măcar, ori că suntem la început și încă e de luptat cu administrația și oamenii care abia acum încep să priceapă ce fac spațiile publice dintr-un oraș. Sigur, Londra e o metropolă aglomerată și înțesată de mașini, dar are și artere largi, și trotuare generoase, și parcuri ce par infinite. Revenint la Tate. E aici o piațetă generoasă, mărginită de copaci și cu vedere la râu. Pe mal tocmai s-a instalat un artist ambulant și cântă la chitară și, ceva mai încolo, altcineva face baloane uriașe de săpun, pe care le aleargă toți copiii care trec pe acolo. Un domn însoțește o doamnă în cărucior cu rotile. Cei doi tocmai au ieșit din spațiul muzeului, care are, desigur, acces pentru cărucioare și facilități care să asigure accesul celor cu dizabilități sau a părinților cu copii. De altfel, prin săli dai (nu o dată) de părinți care și-au adus juniorii, în cărucioare, în vizită la expoziții.

 

 

Tate, în sine, e o fostă centrală electrică reconvertită în spațiu de artă, după un proiect al starchitecților elvețieni Herzog & De Meuron. Beneficiarii explicau că au ales aces proiect mai ales datorită faptului că propunerea lor păstra din caracterul original al clădirii.

Iar ceea ce a rezultat e impresionant. Mă feresc, de obicei, de cuvinte mari, dar de data asta corect e să spun că da – m-a impresionat. Nu e așa că „hai să ocupăm o fostă fabrică, să zugrăvim și, poate, să recompartimentăm”. Acolo e un proiect uriaș, integrat, cu spații generoase de expunere și cu o grămadă de alte zone dedicate pentru activități conexe: spații de educație, cafenele, locuri de proiecții și altele și altele. Chiar la intrare, dau de un grup mare de școlari. S-au trântit pe jos și scot de prin rucsacuri ceva ce par a fi caiete de notițe (sau desen). Aflu că, de fapt, cam toate muzeele din Londra au activități și spații dedicate celor mici și învățării, în mod interactiv.

 

 

Urci în turn, la etajul 10 (în lift ai detalii despre spații și activitățile pe care le conțin), îți iei o cafea și ai vedere spre Londra.

 

 

Nu intru în detalii despre nivelul expozițiilor, zic doar că atunci când m-am nimerit eu pe acolo era o expoziție cu lucrări de Picasso (plus, desigur, multe altele). Sunt alții mai competenți în evaluări pe segmentul acesta, las doar o impresie de vizitator. E un spațiu generos și prietenos, pentru oameni. Și pentru artă, desigur, dar așa l-am simțit din primul moment: un loc pentru oameni.

Totuși… ce fain ar fi să ne mai treacă teama asta că dacă nu avem multe, multe parcări și multe drumuri pentru mașini o să fie dezastru. Și să lăsăm mai mult loc pentru oameni. Și dacă am face reconversii de-adevăratelea…