Cred că nu am mai fost de mult la un cocktail de business. Adevărul e că, din motive de crize, nu prea s-au construit/ inaugurat lucruri prin Cluj. Aşadar, probabil nu am mai fost de mult la un eveniment de genul ăsta. Fiindcă la cel de joi care sărbătorea (cu şampania şi panglica aferente) lansarea unui imobil de birouri nou la Cluj (Silver Business Center) prima mea reacţie a fost să caut panorama. Cocktailul de inaugurare s-a ţinut la ultimul etaj al clădirii, al optulea, cel cu sala de conferinţe amenajată mov şi cu terasă. Cum ziceam, primul impuls a fost să îmi întorc privirile de la oamenii care începeau să se adune pe terasă ca să văd dincolo de balustrade de beton silueta oraşului. (Asta cu silueta e termen învăţat de la arhitecţi şi mi se pare că punctează mult mai precis ideea de privelişte de oraş decât termenul „panoramă”). Reacţia mea o fi fost o variantă mai puţin sentimentală şi mai puţin dramatică a fenomenului care a creat piesa lui Morrissey cu Parisul. Căutam Flacăra portocalie (fostă fabrică, închisă, vândută, nedemolată din pricini de proiect imobiliar blocat de criză financiară), căutam celelalte două clădiri de pe axa de business, căutam şantierul viitorului Hampton şi imobilul de birouri al lui Goia, căutam stadionul cu pătrăţele vişinii şi „albul sidefat cu irizaţii aurii” al arenei noi, acum în stadiu avansat de finalizare, căutam nişte goluri de verde şi terenuri-posibile viitoare şantiere şi mă opream la turnurile de catedrale.
Dar eram totuşi la lucru (sau ceva de genul).
Aşa că am dat curs impulsului 2. Şi m-am întors spre oameni. Dar, la această fază: la stadiu de analiză superficială. Clădirea deţinută acum de partenerii Casei de Insolvenţă Transilvania (cu părţi sociale în media 
) e prilej de inaugurare cu chemare de parteneri. Sunt aici invitaţi din finanţe, avocatură, imobiliare, IT, telecom şi, desigur, administraţie/politică. Nu se pot tăia panglici altfel. Ajung acum la ceea ce vom numi aici „verificarea LVMH”. Citeam că grupului îi merge bine şi mi se pare un exerciţiu amuzant să verific ce domenii în România contribuie la creşterea vânzărilor LVMH. Mai precis, ce fel de oameni achiziţionează lucruri din segmentul acesta – Moet Hennessy Louis Vuitton (ce include branduri ca Celine, Marc Jacobs, Kenzo, Fendi etc). Mă uit pe terasă. Da, înţeleg de ce brandurilor de segment LVMH le merge bine. Până şi la Cluj au public ţintă. Remarc plicurile YSL (nu, nu sunt plicuri cu bani, sunt poşete de doamne. Am văzut cel puţin două) şi apreciez batistele la piept în stil conu’ Dinu (cum care Dinu? Patriciu, desigur).
Din zona presei vin observaţiile cele mai interesante deocamdată: „uite, de pe clădire cade din tencuială”, „sediul BRD seamănă cu un lingou”. Mai zic unii ceva despre absorbţia de fonduri europene, despre Irlanda şi Polonia. Asta nu e din zona presei. Eu mă gândesc că terasa e un loc bun. Clădirea e… cum să zic? E… o clădire de birouri. E drept că are mov în sala de conferinţe şi pe biroul unuia dintre spaţiile ocupate de chiriaşi am zărit un flamingo pufos albastru. Dar, în mare, e doar o clădire tipică de birouri. Open space-uri, birouri de management, sticlă. (Eu aş fi scris pe pereţi – asta cred că e din cauza reclamei Praktiker si a lui Dan Perjovschi; sau aş fi desenat flori şi ceşti de cafea). Dar terasa… terasa e un loc bun. E un loc din acela în care să dai petreceri pentru prieteni, unde să atârni bule de lumină (corpuri de iluminat în forme sferice, vreau să zic) şi unde să asculţi Yann Tiersen. Apropo de scris pe pereţi: da, asta mi-a plăcut mult – la intrare, jos, imediat după bariera auto, pe un perete e scris un citat din Andy Warhol 
Am ajuns la faza 3. Socializarea cu oamenii de business. Cine ce mai vinde/cumpără. Încerc să aflu cum se construieşte un supermarket „îngropat în verde” (ca unitatea de retail model tip să nu strice imaginea zonei unde vor să o amplaseze proprietarii). Oamenii care ştiu tehnică au soluţii. Încerc să aflu ce investitori mai tatonează piaţa de birouri de la Cluj, ce companii vor să mai recruteze oameni de aici, ce proiecte se mai blochează/ deblochează în perioada următoare. Off the record informaţiile vin mai simplu şi sunt condiţionate de răspunsul la întrebarea „dar dvs sunteţi aici la job sau la cocktail?”. Eu dau răspunsul greşit: sunt la job. Trebuie să recunosc la acest punct că tot arhitecţii au cele mai bune întrebări. Se zăreşte o construcţie identificată prin luminiţe roşii-albastre. Ce e acolo? Sediu BCR Erse – e prima mea idee. Nu e bună. Sediul lui Becali la Cluj? Nu, nici asta. Nu mai am alte răspunsuri cromatice. Mai vin explicaţii despre clădiri eficiente energetic (subiectele legate de construcţii „verzi” sunt printre preferatele mele), despre ce mai schimbă sau lasă neschimbat PUG-ul (Planul Urbanistic General) cel nou, despre sigle urâte de hoteluri. De ce nu s-a dat jos sigla Grand Hotel declarată „urâtă” în şedinţă a Comisiei de Urbanism? S-a dat jos, se pare. Aceasta care se vede acum ostentativ e cea nouă. Şi cu turnurile noi cum e? E bine. Să fie!
Discursuri.
Cu plus: discursurile cu cifre, poveşti cu falimente, tranzacţii, termeni de business, autoironii şi umor
Cu minus: frazele sentimentale.
O dată cu imbilul s-a lansat un concept de evenimente/conferinţe, care vor fi organizate periodic. N-am nimic cu cele de business, pe Oana Pellea o aşteptăm cu drag, dar „coachingul” de viaţă… Nu-mi dau seama cu ce ne-ar putea ajuta frazele clasice cu „îndrăzneşte să fii tu”, „înainte să fim profesionişti suntem oameni”. Pentru mine astea sunt din acelaşi raft cu cărţile de autoeducare/motivare. Acelea gen “Cum să fii deştept. În 7 paşi simpli”. Ar fi mai utili nişte oameni cate să ne zică ceva de efect: citiţi o carte de Romain Gary, uitaţi-vă la un film de Aranoa, povestiţi cu un om ca ALŞ (cu el nu mai puteţi)! Sau, şi mai bine, vindeţi un mall falimentar! (preferabil lui Puiu Popoviciu) Uite, lucruri de genul acesta s-ar putea să vă (ne) ajute.
